ENERGIA LIBERĂ
Secret cosmic suprimat de elitele mondiale



Imaginează-ţi că ai o antenă mică pe acoperişul casei tale şi un aparat pe undeva prin casă care produce energie electrică în cantitatea dorită, fără costuri, în mod ecologic, care nu face niciun fel de zgomot şi care nu se uzează aproape niciodată. Cu acest dispozitiv îţi poţi încălzi şi ilumina casa, îţi poţi pune în funcţiune toate aparatele electrice din casă şi bineînţeles îţi poţi încărca maşina electrică, telefonul celular etc. Aşadar nu mai ai nevoie să plăteşti factura la încălzire, nici cea la curent electric şi nici nu mai este necesar să cumperi benzină.

Rezultatul: bugetul tău familiar creşte, puterea ta de cumpărare creşte, dar cel mai mare avantaj de pe urma acestei tehnologii este libertatea. Eşti liber pentru că lanţurile care te leagă de concernele mafiei globale, şi anume dependenţa de energie, căldură şi benzină, vor fi dintr-o lovitură distruse o dată pentru totdeauna. În acelaşi timp puterea acestei mafii, care coordonează în interesele ei procesele politice, economice şi sociale, scade în mod dramatic, proces ce poate duce la democratizarea adevărată a lumii.

O astfel de tehnologie, care să producă energie la costuri aproape de zero şi să aibă calităţile enunţate mai sus, pare mai degrabă o chestiune de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Ei bine, această tehnologie nu numai că poate exista, ci ea există cu adevărat chiar în acest moment. Mai mult decât atât, tehnologia despre care vorbim a fost descoperită şi prezentată încă din anul 1931 de câtre genialul inventator Nikola Tesla. Tesla a construit un „convertor gravitaţional de energie” cu care a pus în mişcare un automobil de marcă Pierce Arrow.

Ceea ce se găseşte în cantitate mare, este peste tot şi stă la dispoziţia oricui, precum aerul, nu se poate vinde pe bani mulţi, nu se poate monopoliza, din acesta nu se poate scoate profite uriaşe. În consecinţă, tehnologia ce produce energie liberă neconvenţională(TELN = Tehnologia Energiei Libere Neconveţionale) nu este în folosul caracatiţei mondiale ce parazitează şi domină lumea. Există indicii, eu le-aş numi chiar dovezi, precum că TELN a fost preluată şi dezvoltată în secret pentru a fi folosită numai de aşa-numita elită mondială.

În pădurea Hoia-Baciu din România, în deşertul Mojave şi golful Breeze din SUA, în Spezia-Arenzano din Italia, în valea Hessdalen din Norvegia, în Belo Horizonte din Brazilia şi pe muntele Kailasa din Tibet se petrec fenomene inexplicabile. În aceste zone apar OZN-uri metalice, sfere luminoase, forme geometrice zburătoare, lumini diurne şi nocturne colorate, forme cu aspect nebulos, aeroforme geometrice sau cu aparenţă stranie, bioforme complete sau parţiale, materializări, dematerializări şi forme bioplasmatice. Există ipoteze ce susţin că aceste fenomene ar avea origini extraterestre. Nu cumva ele au totuşi o cauză perfect pământeană?

TELN a evoluat mult între timp, chiar dacă aceasta s-a făcut în laboratoare ascunse vederii publicului. Există oameni de ştiinţă de mare notorietate care afirmă cu dovezi credibile că se poate extrage energie din spaţiul cosmic, din câmpul gravitaţional, prin fuziunea la rece, prin implozie şi magnetism. Cine stăpâneşte această tehnologie, acela are la dispoziţie energie în cantitate aproape infinită şi poate, spre exemplu, chiar să teleporteze obiecte şi fiinţe materiale.

Acele bioforme, unele complete altele incomplete, pot fi încercări reuşite sau mai puţin reuşite de teleportare. Sferele luminoase pot fi nişte corpuri energetice. Faptul că în pădurea Hoia-Baciu copacii cresc răsuciţi pe verticală poate fi rezultatul unor vârtejuri de energie ce se mişcă în acel spaţiu. OZN-urile pot fi nişte teste aeronautice care întrebuinţează energia liberă. În acest fel putem de fapt explica toate aceste fenomene stranii.

Cuprins:

1. Definiţie şi explicaţii

2. Status quo

3. Dezavantajele tehnologiilor prezente

4. Consumul de energie la nivel mondial

5. Avantaje TELN

6. Tehnologiile Energiei Libere Neconvenţionale(TELN)
6.1. Fuziunea la rece
6.2. Electrogravitaţie
6.3. Energia punctului zero

7. Cercetători
7.1. Nicolae Tesla
7.2. Florian Raul Popescu
7.3. Claus Wilhelm Turtur

8. Ce şi cine împiedică introducerea energiei libere

9. Cum ar putea arăta lumea cu energie liberă



Comandaţi cartea tipărită: „ENERGIA LIBERĂ: Secret cosmic suprimat de elitele mondiale


Cartea tipărită „Energia Liberă” are peste 240 de pagini şi cuprinde patente, schiţe, imagini explicative şi descrieri minuţioase ce pot fi folosite în vederea construirii de generatoare ce produc energie liberă sau de motoare cu randament supraunitar.


1. Definiţie şi explicaţii



Ce este energia liberă?

În primul rând trebuie precizat faptul că nu este vorba despre energia liberă de tip Helmholtz care este de fapt o funcţie de stare a unui sistem termodinamic. În această carte este vorba de o altă formă de energie. Pentru a nu se confunda cu energia liberă din termodinamică voi defini mai întâi noţiunea de energie liberă ce va fi tratată aici.

Explicată într-un mod simplu, energia liberă este energia care se poate obţine din mediul înconjurător, în cantitatea dorită, fără costuri prea mari, în mod ecologic. Sursele de energie liberă pot fi împărţite în două categorii: surse convenţionale şi surse non-convenţionale. Energia liberă ce se obţine cu ajutorul tehnologiilor convenţionale, numite şi tehnologii ale energiilor regenerabile, poate fi spre exemplu de natură solară sau eoliană. Energia liberă neconvenţională se obţine, spre exemplu, cu următoarele tehnologii: fuziunea la rece şi electrogravitaţie.

Energia liberă regenerabilă

.Energia solară
.Energia eoliană
.Energia hidraulică
.Energia mareelor
.Energia potenţială osmotică
.Energia geotermică
.Energia din biomasă

Tehnologiile Energiei Libere Neconvenţionale(TELN)

.Fuziunea la rece
.Eletrogravitaţie
.Forţe centrifugale
.Electroliză
.Implozie
.Magnetism
.Energia punctului zero

În general, energiile regenerabile şi tehnologiile de obţinere ale acestora sunt destul de bine cunoscute. Dintre acestea voi prezenta numai o singură metodă de obţinere a energiei, cu ajutorul unui reactor biologic. În mod primordial însă, în această carte este vorba despre TELN.

TELN sunt tehnologii ecologice ce necesită numai costuri extrem de mici de întreţinere, chiar aproape de zero. Energia Liberă Neconvenţională(ELN) există peste tot, într-o cantitate nelimitată. Nu vreau să ne ascundem după deget, de aceea trebuie să îţi spun că aceste tehnologii implică probleme de înţelegere în special pentru două categorii de oameni: pentru cei ce nu sunt bine informaţi şi pentru cei ce gândesc că ştiinţa actuală este deţinătoarea adevărului absolut. Dar să o luăm cu începutul.

Unii pun problema aşa: „păi...cum să obţii energie din nimic? Ştim că pentru a obţine energie este nevoie de cărbuni, de gaz, de petrol, de vânt sau de soare. Dar aşa din nimic? Nu, nu se poate.

Pentru a înţelege acest lucru trebuie să cunoaştem foarte bine cum au evoluat tehnologiile de obţinere a energiei. Voi lua ca exemplu modul de funcţionare a unei locomotive şi a unui panou fotovoltaic solar.

Imaginează-ţi o locomotivă cu aburi. Prima întrebare este: care este principiul de funcţionare a unei locomotive cu abur?

Principiul de funcţionare a unei locomotive cu abur se bazează pe un cazan cu apă care este încălzit prin arderea unui combustibil fosil. Să presupunem că locomotiva noastră foloseşte cărbunele pentru încălzirea cazanului. Prin încălzirea apei se produce vapori de apă care sunt colectaţi sub presiune şi sunt dirijaţi spre piston. Presiunea exercitată de vapori pe suprafaţa pistonului determină mişcarea bielei ce leagă pistonul de roată. În acest mod, mişcarea liniară a pistonului se transformă în mişcare circulară a roţii, deci locomotiva este pusă în mişcare.

Imaginează-ţi că această locomotivă trece printr-o pădure. În această pădure trăiesc oameni care se află într-o stare de primitivism şi nu ştiu nimic despre modul de funcţionare a unei astfel de locomotive. Aici se pune următoarea întrebare: ce vor gândi aceşti oameni despre modul de funcţionare a locomotivei?
Ei vor crede că energia cu care se mişcă locomotiva se obţine din nimic, deoarece ei nu cunosc mecanismul de funcţionare. Ei nu ştiu că prin arderea cărbunelui se produce energie, ei nu ştiu faptul că această energie produce aburi care la rândul lor pun în mişcare locomotiva.

Acum să aprofundăm un alt exemplu, de data aceasta să analizăm o tehnologie mai modernă şi anume tehnologia de obţinerea a energiei cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Prima întrebare este: care este principiul de funcţionare al acestei tehnologii de producere a energiei solare?

Principiul acestei tehnologii este relativ simplu. Lumina soarelui este absorbită de celule fotovoltaice solare care convertesc aceasta în electricitate. Imaginează-ţi şi de data asta că există cineva care nu cunoaşte deloc acest principiu. Această persoană nu vede decât panoul solar şi becul care se aprinde. Care va fi impresia acestei persoane în legătură cu modul de funcţionare a becului? Desigur că persoana va gândi că becul se alimentează cu o energie care apare din nimic. Acestei persoane nu îi va trece deloc prin minte faptul că soarele este cel ce furnizează energia necesară aprinderii becului.

Observăm că în cazul locomotivei s-a folosit cărbunele, deci un material solid, pentru producerea de energie. În cazul becului s-a folosit lumina solară, deci o sursă mult mai subtilă decât cărbunele. Ei bine, în cazul TELN sursa de energie este mult mai subtilă chiar decât lumina soarelui. Aşa se face că oamenii au impresia că energia liberă apare din „nimic”, deoarece sursa care produce ELN nu poate fi pusă încă în evidenţă. Nikola Tesla spunea că această energie ar fi o energie cosmică şi că ea se găseşte peste tot.

În concluzie energia liberă ce se obţine în mod neconvenţional nu vine din nimic, aşa cum se obişnuieşte să se înţeleagă, ci dintr-o sursă ce nu poate încă să fie pusă în evidenţă. Aşa cum oamenii primitivi nu au putut recunoaşte sursa de energie a locomotivei, aşa cum un necunoscător nu poată să realizeze că lumina solară poate fi transformată în electricitate, aşa se întâmplă că sursa ELN nu se poate pune în evidenţă prin mijloacele tehnice existente. Asta însă nu înseamnă deloc că această energie nu ar exista. Dimpotrivă, multe experimente afirmă din plin existenţa acestei energii.

Un alt argument împotriva ELN este acela care spune că oamenii de ştiinţă nu acceptă ideea unui aparat care ar produce energie din „nimic”. În primul rând trebuie să ştim că toate teoriile ştiinţifice sunt incomplete sau chiar greşite. Pe acest subiect se poate scrie cărţi întregi de mii şi mii de pagini care dovedesc acest lucru. Eu însă îţi ofer un singur exemplu şi anume acela a lui Traian Vuia.

Traian Vuia (n. 17 august 1872 – d. 3 septembrie 1950) a fost un inventator român şi pionier al aviaţiei mondiale.

Pe data de 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în Ştiinţe Juridice cu teza: "Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus". După terminarea facultăţii Traian Vuia începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care el îl denumeşte aeroplan-automobil. Pentru a-şi promova proiectul său, Traian Vuia îl trimite la Academia de Ştiinţe de la Paris pe data de 16 februarie 1903. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:

Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.”
Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat, adică fără catapulte sau alte mijloace exterioare, cu un aparat mai greu decât aerul. În continuare va mai breveta şi construi diferite invenţii, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 şi 1922. La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, pe 27 mai 1946. Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Ce învăţăm din acest exemplu?

Oamenii de ştiinţă din acel timp erau de părere că un obiect mai greu decât aerul nu poate zbura. Păsările sunt mai grele decât aerul şi totuşi zboară. Nici măcar acest lucru, atât de firesc şi natural, nu a putut fi luat în calcul de oamenii de ştiinţă de atunci. Exemplu lui Traian Vuia, deci a unui om ce nu s-a lăsat impresionat de persoanele cu titluri de profesori şi doctori în ştiinţe, nu este o excepţie. Dacă citim istoria invenţiilor vom observa că acest caz este de fapt mai mult o regulă decât o excepţie.


2. Status quo



În acest capitol îţi prezint tehnologiile prezente de obţinere a energiei, dezavantajele lor, creşterea continuă de energie la nivel global şi avantajele TELN.

În prezent există următoarele surse de energie:

Combustibili fosili
.cărbunele
.petrolul
.gazele naturale
.hidrat de metan

Energia nucleară

Incineratoare de gunoi

Energiile regenerabile
.energia solară(fotovoltaică şi termică)
.energia hidroelectrică
.energia mareelor
.energia geotermală
.energia eoliană
.energia curenţilor marini
.energia valurilor
.energie osmotică
.energie din biomasă


3. Dezavantajele tehnologiilor prezente



Combustibili fosili

.cărbunii, petrolul, gazele naturale sunt resurse limitate
.teritorii întregi sunt ruinate datorită extracţiei de cărbuni, petrol şi gaze naturale
.populaţia trebuie să părăsească regiunile de exploatare
.straturile de pământ pot să se scufunde
.randamentul unei centrale pe cărbune este de numai 31%; cea mai mare parte din energia câştigată încălzeşte apa de răcire care trebuie răcită din nou în turnul de răcire
.centralele pe cărbune produc până la 1,3 kg de CO2 pe oră, CO2 duce la încălzirea climei. Pentru producerea unui singur kw, ele elimină 950/1.150 g CO2(cărbune/cărbune brun)
.cărbunii conţin substanţe radioactive precum uran şi radiu
.cărbunele are o densitate mică şi este poros, deci pentru a obţine curent electric trebuie ars mult cărbune
.cantitatea de petrol extrasă este controlată de câteva ţări producătoare de petrol care astfel pot influenţa politica şi economia
.transportul petrolului din ţările producătoare către ţările importatoare poate produce catastrofe ecologice
.gazul metan este exploziv
.extragerea gazului de şist este foarte riscantă pentru mediul ambiant(infestează pânza freatică cu substanţe toxice)
.extragerea gazului de şist foloseşte foarte multă apă
.arderea hidratului de metan produce bioxid de carbon care duce la încălzirea climei

Energia nucleară

.problema reziduurilor nucleare nu este rezolvată. Reziduurile nucleare sunt foarte toxice şi dezafectarea definitivă a lor durează multe sute de ani. În acest timp ele trebuie întreţinute. În plus există pericolul scurgerilor la reactoare.

.costuri foarte ridicate cu tehnologia

.accidentele nucleare nu pot fi excluse. Nu există siguranţă 100%. Urmările accidentelor nucleare sunt devastatoare pentru oameni şi pentru natură. Cu cât mai multe centrale atomoelectrice cu atât riscurile de apariţie a accidentelor este mai mare. (din 1940 până în 2010 s-au înregistrat 34 accidente de cel puţin gradul 4 pe scala INES)

.centralele nucleare şi reziduurile radioactive pot fi ţinta atacurilor teroriste. Nici cea mai bună centrală nucleară din lume nu poate rezista unui atac terorist precum acela din 9/11. Un asemenea atac asupra unei centrale nucleare ar avea urmări catastrofale.

.reziduurile radioactive pot fi folosite pentru construirea de bombe atomice.

.centralele atomice folosesc uranul ca sursă de energie. Uranul este o resursă deficitară. Cantitatea de uran actuală poate să mai ajungă doar pentru încă 30-60 de ani.

.radioactivitatea produce cancer chiar şi în cantităţi foarte mici. Locuitorii din aproprierea centralelor atomoelectrice sunt afectaţi de radiaţii. Ei sunt practic condamnaţi la moarte.

Incineratoare de gunoi

.la arderea gunoiului ia naştere multe substanţe foarte toxice precum: dioxine, furan, metale grele(mercur, etc.)

Energiile regenerabile

.confecţionarea modulelor solare şi a colectoarelor este constisitoare
.în cazul în care nu este soare nu se poate obţine energie
.la confecţionarea modulelor solare se folosesc substanţe toxice

.costurile construirii unei instalaţii de obţinere de energie din maree sunt foarte mari. Ele sunt amortizate în abia în 5-10 ani. Barajul unei astfel de instalaţii este înalt de 10 m şi poate cauza cutremure de pământ sau alunecări de teren. Turbinele trebuiesc întreţinute şi schimbate din timp în timp datorită nisipului şi sării ce intră în ele. Peştii migratori nu mai pot circula şi trebuiesc crescuţi în mod artificial.

.în cazul construcţiei de centrale hidroelectrice este necesară strămutarea populaţiei şi exproprierea cetăţenilor din vecinătatea în care se constuieşte. În plus au schimbări ecologice foarte mari datorită reducerii cantităţii de apă ce mai rămâne pentru natură.

.energia geotermală necesită şi ea lucrări costisitoare. Ea nu se poate obţine oriunde. Pompele de căldură trebuie alimentate cu energie. Există pericolul ca lucrările să provoace cutremure.

.centralele eoliene pot funcţiona numai dacă bate vântul. În plus ele influenţează în mod negativ peisajul şi fac zgomot. Păsările pot fi lovite de palele acestor centrale. Pentru construirea lor sunt necesare investiţii foarte mari.

.centralele energetice ce folosesc curenţii marimi sunt foarte costisitoare. Energia câştigată din valuri este instabilă. Turbinele acestor centrale produc zgomot şi sunt greu de construit datorită faptului că ele necesită modalităţi noi de construcţie care să reziste la mişcările oscilatoare ale valurilor şi ale curenţilor de aer.

.centralele producătoare de energie osmotică sunt mari cât o fabrică şi au instalaţii subterane. Tehnologia membranelor este încă în stare incipientă. Membranele sunt sensibile la alge şi sedimentare. Aceste centrale se pot construi numai acolo unde apa sărată întâlneşte apa dulce. În plus diferenţa de concentraţie a acestora trebuie să fie îndestulătoare.

.în cazul reactoarelor pe bază de biomasă, cantitatea de biomasă este limitată deoarece suprafaţa de cultivare este limitată. Bilanţul bioxidului de carbon este negativ în comparaţie cu celelalte energii regenerabile. Cultivarea plantelor pentru a obţine energie stă în contradicţie cu producţia de alimente.


4. Consumul de energie la nivel mondial



Consumul de energie la nivel mondial este cantitatea de energie consumată pe an, de către toate statele lumii. În 2010 s-au consumat 505 EJ. 1 EJ = 10^18 Joule.

Necesarul mondial de energie creşte foarte repede, în mod primordial datorită creşterii nivelului de viaţă în ţările emergente precum China şi India. Din cauze tehnologice şi economice, 85% din energia globală este obţinută din combustibilii fosili. Arderea combustibilor fosili produce cantităţi enorme de bioxid de carbon care duc la încălzirea globală.

Energia nucleară a arătat în numeroase rânduri, ultima oară prin explozia de la Fukushima, că nu poate fi o energie a viitorului. Energiile regenerative au şi ele dezavantajele lor, iar întrebarea dacă ele pot acoperi cererea globală de energie rămâne deocamdată nerezolvată.


5. Avantaje TELN



Energia liberă neconvenţională are următoarele avantaje:

.este practic nelimitată
.este gratuită
.stă peste tot la dispoziţia fiecăruia
.se poate folosi decentralizat
.producerea şi folosirea ei este ecologică
.generatorul de energie liberă se poate construi la preţuri convenabile
.generatorul nu depinde de mediu înconjurător şi deci se poate folosi atât în zonele reci cât şi în cele fierbinţi ale globului
.producerea de energie liberă nu are nevoie de instalaţii şi nici de cablu
.are un grad de eficienţă de cel puţin 100%
.producerea şi folosirea ei nu este periculoasă


6. Tehnologiile Energiei Libere Neconvenţionale(TELN)



Tehnologiile ce produc energii libere non-convenţionale sunt:

.Fuziune la rece
.Electrogravitaţie
.Energia punctului zero
.Unde scalare
.Forţe centrifugale
.Electroliză
.Implozie
.Magnetism

6.1. Fuziunea la rece

Fuziunea la rece este un tip de reacţie nucleară care are loc la temperatura camerei, fuziunea la cald petrecâdu-se la temperaturi de milioane de grade. Fuziunea la rece produce energie fără ca să fie nevoie de plasmă de temperatură şi densitate mare. Pentru fuziunea la rece se foloseşte sinonimul LENR(low energy nuclear reaction), deci reacţie nucleară de energie joasă.

Ideea de fuziune la temperaturi joase a existat pentru prima dată în anii 1940 în Uniunea Sovietică. Se vorbea despre fuziunea catalizată de miuoni. Noţiunea de fuziune la rece s-a născut în anul 1989 atunci când chimiştii Stanley Pons şi Martin Fleischmann au prezentat un experiment denumit în engleză „cold fusion”.

La începutul lui 2011 inginerul italian Andrea Rossi împreună cu colegul său, fizicianul Sergio Focardi, pretind că au reuşit obţinerea de cupru prin topirea nichelului şi hidrogenului la care are loc o reacţie exotermică pe timp îndelungat. Această reacţie are loc într-un recipient denumit „E-Cat”(catalizator de energie). În data de 20 mai 2013 se publică un studiu cu titlul „Indicii unei producţii de căldură într-o unitate reactoare” elaborat de oameni de ştiinţă suedezi şi italieni. În acest studiu se certifică faptul că reactorul E-Cat HT2 a funcţionat în prezenţa autorilor 96 de ore între 13.12.2012 – 17.12.2012 şi încă 116 ore între 18.03.2013 – 23.03.2013. Concluzia studiului cuprinde următoarele explicaţii: „Dacă luăm în calcul volumul nucleul reactorului şi pornim numai de la cele mai conservative valori ale producţiei de energie, ajungem la o valoare de 7,93 ± 0.8 / 10^2 MJ/Liter deci la o dimensiune care este superioară oricărei alte surse de energie.”

În urma acestui proces ia naştere energie şi cupru. În media mainstream nu s-a publicat nimic despre aparatura lui Rossi şi nici despre acest studiu.

6.2. Electrogravitaţie

Efectul Biefeld-Brown a devenit sinonimul pentru electrogravitaţie. Acest efect a fost descoperit în anul 1920 de Thomas Townsend Brown, iar în 1923 el a fost examinat de profesorul de fizică a lui Brown, Dr. Paul Alfred Biefeld de la Universitatea Denison din Granville, Ohio. Efectul constă în tendinţa pe care un condensator încărcat la o tensiune înaltă(în zona kV) de a executa o mişcare în direcţia plăcii încărcate pozitiv. Succint exprimat asta înseamnă că ia naştere o forţă de împingere independentă de poziţia condensatorului, o forţă care există deja în spaţiu.

Aparatul constă dintr-un pendul de torsiune agăţat de un fir subţire. Pendulul este format din condensatori cu plăci şi o vergea de legătură. Plăcile condensatorilor sunt legaţi în cruciş astfel încât momentul de torsiune să se dubleze. Examinarea efectului se face prin inversarea polarităţii. Aparatul trebuie să fie amplasat într-un recipient închis pentru a fi protejat de curenţii de aer. Recipientul trebuie să fie amplasat într-un mediu cu temperatură cât mai constantă, ferit de radiaţii termice pentru a se feri de convecţie şi ar mai trebui să mai fie în interiorul unei cuşti Faraday, eventual în mediu vidat. Mărimea efectului este dependentă de:

.tensiunea aplicată la condensatori
.capacitatea condensatorilor
.suprafaţa plăcilor
.distanţa dintre plăci
.tipul dielectricului
.densitatea dielectricului
.condiţii diverse de mediu
.forma geometrică a condensatorului

Efectul Biefeld-Brown poate pune în mişcare un aparat de zbor de tipul unei farfurii zburătoare. Armata americana a manifestat un interes major pentru acest efect pe care l-a catalogat mai târziu ca fiind o simplă „propulsie cu curenţi de ioni”. Oficial s-a renunţat la cercetarea pe mai departe a acestei modalităţi de zbor. Există însă voci care spun că respectiva cercetare s-a făcut şi se face departe de ochii publicului, poate că în bazele secrete subterane.

6.3. Energia punctului zero

Energia punctului zero este diferenţa de energie dintre un sistem cuanto-mecanic, în starea sa fundamentală, şi minimum de energie care l-ar avea dacă sistemul este descris în mod clasic. În sistemele termodinamice, ce au schimburi de energie cu mediul, energia punctului zero este energia sistemului la temperatura de zero absolut. Energia punctului zero nu se poate măsura în mod direct, deoarece măsurătorile se bazează numai pe diferenţe de energie.

În teoria câmpurilor cuantice suma tuturor energiilor punctului zero este denumită energia vacuumului deoarece aceasta este energia unui spaţiu fără particule. Energia vacuumului poate fi dovedită în mod experimental indirect cu ajutorului efectului Casimir.

Oscilatorul cuantic armonic este un exemplul pentru energia punctului zero.


7. Cercetători



În domeniul energiei libere există foarte mulţi cercetători şi inventatori. Fondatorul TELN poate fi considerat cu siguranţă Nicolae Tesla. Puternicii planetei au sabotat întotdeauna aceşti inventatori şi invenţiile lor. Motivul: dacă ai energie nu mai ai nevoie să cumperi curent electric, căldură şi benzină de la concernele lor, deci ei pierd putere, în timp ce oamenii devin mai liberi şi mai independenţi.

Pont: Îndreaptă-ţi atenţia întotdeauna asupra persoanelor ce sunt tot timpul atacate de mass-media şi de autorităţi. Bruce Lee ne spune motivul: „Dacă eşti criticat în mod violent, atunci înseamnă că pe undeva faci ceva corect, căci numai cine are mingea este atacat.

7.1. Nicolae Tesla

Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856 – d. 7 ianuarie 1943) s-a născut în satul Smiljan, Croaţia. El a fost un mare savant şi inventator. De origine era istro-român din Banatul sârbesc. El a patentat 112 invenţii numai în SUA şi a primt 12 titluri de doctor de onoare din partea facultăţii tehnice din Graz şi a universităţilor din Bruenn, Bucureşti şi Paris.

Tesla a fost în SUA o adevărată stea a timpului de atunci. Problemele lui au început în 1901 când J.P. Morgan, und important om de afaceri şi producător de cabluri din cupru, îi finanţează Wardenclyffe Tower pentru a putea transmite informaţii prin cablu.

Tesla voia să dezvolte un sistem prin care să transmită informaţie şi energie gratuită pentru toată lumea fără a fi nevoie de vreun cablu. Planurile lui intră în directă coliziune cu interesele marelui bancher şi om de afaceri J.P. Morgan. Iată ce zicea J.P. Morgan:

Eu nu pot să instalez niciun contor electric, deci nu voi finanţa aşa ceva.

Ceea ce era pe gratis nu putea aduce profite, deci finanţatorul nu era interesat de aşa ceva. Tesla a început să fie denigrat, iar noile sale invenţii erau catalogate ca lucruri ezoterice şi deci neştiinţifice. Defăimarea lui Tesla a luat proporţii atât de gigantice încât el nici până în ziua de azi nu se regăseşte în manualele şcolare, cu toate că el este poate cel mai important savant şi inventator al tuturor timpurilor. În ciuda performanţele sale impresionante în domeniul ştiinţei şi tehnicii Tesla a murit sărac şi îndatorat.

7.2. Florian Raul Popescu

Profesorul şi inginerul român Florian Raul Popescu a înscris, pe data de 15.10.1979, o cerere de patent pentru un motor rotativ pulsatoriu şi rezonant. Acest motor se bazează pe principiul teoretic de absorbţie a energiei din mediul înconjurător şi transformării ei în energie cinetică. Deci el este un convertor termico-cinetic şi are o performanţă de peste 100%, performanţă denumită şi Over Unity. Această performanţă de peste 100% este tipică motoarelor ce utilizează energia liberă. Profesorul Popescu denumeşte sistemul său, la fel ca şi Felix Wuerth, ca fiind un „sistem deschis” care, la amplitudine mică, absoarbe energie din mediul ambiental şi deci se încălzeşte. Această energie termică este transformată în energie mecanică la amplitudine mare.

Felix Wuerth a cercetat generarea de energie din gravitaţie, forţa centrifugă şi inerţia masei. Sistemele dezvoltate de el, sisteme bazate pe momentul inerţial, ar fi trebuit să folosească fenomenul de auto-accelerare ce se poate observa la cicloni, huricane şi tornade. Teoria sa spune că maşinile ce funcţionează pe aceste principii vibrează în sistemul natural(deci în sistemul deschis) şi începe să rezoneze cu gravitaţia.

7.3. Claus Wilhelm Turtur

Claus Wilhelm Turtur (n. 26 martie 1961 în Bonn) este fizician german, profesor la Universitatea Tehnică din Wolfenbuettel, autor de carte şi inventator ce militează pentru utilizarea energiei libere şi nelimitate, denumită şi „energia punctului zero”. El este cel mai mare expert în domeniul energiei spaţiale. Turtur a reuşit să dovedească, atât pe cale teoretică cât şi prin metode experimentale, că energia spaţială, denumită şi „energia punctului zero”, există şi poate fi utilizată.

Pe pagina sa de internet Turtur prezintă lucrarea sa cu titlul „Transformarea energiei cuanto-electrodinamice a oscilaţiilor punctului zero”(în germană: „Wandlung der Energie quantenelektrodynamischer Nullpunktsoszillationen”). Conform tezei lui Turtur oscilaţiile punctului zero conţin o cantitate enormă de energie care se poate folosi în interesul umanităţii.

Turtur a reuşit să genereze curent electric cu puterea de 150 NanoWatt cu ajutorul căruia se poate propulsa un rotor plutitor. El spune că:

"Mindestens 98% der (für den Rotorantrieb genutzten) Leistung kommt aus der Nullpunktsenergie des Quantenvakuums, höchstens 2% könnten vielleicht aus elektrischer Leistung kommen."

Traducere:

Cel puţin 98% din energie(folosită pentru propulsarea rotorului) îşi are originea în energia punctului zero al vacuumului cuantic, cel mult 2% poate fi o energie electrică.

Pentru implementarea acestei descoperiri la scală industrială el are nevoie de timp şi bani. Cu toate dovezile de necontestat, ce arată că această energie există şi poate fi folosită, elita politicienilor şi cea a oamenilor de ştiinţă încă nu doreşte să sprijine această descoperire revoluţionară.


8. Ce şi cine împiedică introducerea energiei libere



În prezent există în lume peste 5.000 de patente înregistrate care, prin implementarea lor tehnică, pot pune în valoare energia liberă, o energie ce este gratuită, ecologică şi nelimitată. Acest număr impresionant de patente este însă numai vârful aisbergului căci numărul invenţiilor în acest domeniu este mult, mult, mult mai mare. Multe invenţii nu sunt brevetate din cauza piedicilor pe care le pun oficiile de patentare. Spre exemplu în SUA multe invenţii sunt interzise de către NSA de a fi patentate. Motivul: cică ar aduce atingere siguranţei naţionale. Pentru a nu putea fi puse în aplicare patentele sunt de obicei cumpărate de către concernele energetice care le ascund în sertarele lor, căci dacă aceste tehnologii ar apărea pe piaţă aceste structuri gigantice care vor să facă profite, profite şi iar profite ar deveni inutile.

Care sunt forţele ce se opun implementării energiei libere?

Există patru forţe extrem de influente care sunt responsabile pentru această situaţie. Este prea naiv să ne gândim că numai o „conspiraţie” ar fi responsabilă pentru asta. Soluţia „conspiraţiei” este foarte comodă deoarece ne absolvă de vina pe care o purtăm fiecare din noi. Deci încă o dată, care sunt forţele care se opun punerii în practică, la dispoziţia tuturor, a tehnologiei necesare obţinerii energiei libere?

În Statele Unite, dar şi în majoritatea ţărilor din lume, există un monopol monetar. Poţi să câştigi bani câţi vrei, dar vei fi plătit întotdeauna cu bancnotele americane ale Federal Reserve Bank Notes şi niciodată nu vei primi certificate echivalente în aur sau o altă formă de remunerare. Acest monopol monetar se află în mâinile unui număr mic de bănci private(societăţi pe acţiuni), iar aceste bănci aparţin celor mai bogate familii ale lumii. Acestea luptă pentru controlul total al rezervelor de capital ale întregii lumi, deci pentru disponibilitatea sau indisponibilitatea tuturor bunurilor şi serviciilor, este dusă practic pentru controlul asupra vieţii celorlalţi oameni.

O sursă independentă de bunăstare generală, deci un aparat care să genereze energie gratuită, care să stea la dispoziţia tuturor oamenilor ar nimici pentru totdeauna planurile de dominaţie a lumii ale acestor familii extrem de bogate. Motivul este foarte uşor de înţeles. Economia unei ţări se poate manevra foarte uşor în direcţia recesiune sau creştere economică cu ajutorul creşterii sau micşorării dobânzii. Dacă în economia naţională ar exista o sursă independentă de energie(=capital) cu care orice firmă şi orice persoană ar putea genera capital, fără ca să fii nevoit să te împrumuţi de la bancă, manipularea centrală cu ajutorul dobânzii nu ar mai fi posibilă.

TELN schimbă de fapt valoarea banilor. Cele mai bogate familii ale lumii şi creditorii nu vor să aibă concurenţă, asta este foarte simplu de înţeles. Ei vor să deţină pe mai departe monopolul generării de bani. Din punctul lor de vedere trebuie ca TELN să nu fie numai suprimate, ci interzise pentru totdeauna. Cele mai bogate familii ale lumii şi băncile centrale ce le controlează formează deci prima forţă ce împiedică punerea la dispoziţia maselor sau amânarea TELN. Ele invocă dreptul cvasi divin de a domina, de a fi lacom şi de a controla necesităţile tuturor.

Armele ce le întrebuinţează pentru a opri TELN sunt: intimidarea, refutarea, „demascarea escrocilor” cu ajutorul „experţilor” lor, cumpărarea patentelor şi ascunderea tehnologiilor, încercări de ucidere şi uciderea inventatorilor, defăimarea, incendierea premeditată şi o multitudine de premii şi pedepse pentru manipularea potenţialilor susţinători. În plus ei sprijină părerea generală precum că legile termodinamicii nu fac posibilă existenţa unui generator de energie liberă.

A doua forţă ce este răspunzătoare pentru această situaţie este cea compusă din guvernanţi. Primordial ei nu se tem de aspectul pierderii monopolului asupra generării banilor, ci de menţinerea siguranţei naţionale. Lor le e frică de oamenii. Aceia care primesc energie gratuită, deci primesc o forţă şi o independenţă aşa de mare, pot deveni periculoşi, perfizi şi mincinoşi, gândesc ei. Sarcina oricărui guvern este printre altele aceea de a asigura siguranţa naţională.

Din această cauză guvernele predau împuterniciri poliţieneşti altor autorităţi pentru a asigura legalitatea constituţională. Cei mai mulţi dintre noi respectă legile deoarece sunt de părere că respectarea lor este spre binele nostru, al tuturor. Există însă unele persoane care nu se subordonează regulilor din societate. Aceşti oameni se poziţionează în mod conştient în afara legilor şi devin în ochii autorităţilor anarhişti, criminali, elemente subversive, trădători, revoluţionari şi terorişti.

Majoritatea guvernelor au învăţat din experienţă că politica externă funcţionează cel mai bine după principiul răzbunării. Guvernele se comportă cu celelalte guverne aşa cum sunt şi ele la rândul lor tratate. Pe plan internaţional are loc tot timpul o luptă pentru poziţie şi influenţă la nivel mondial. În această luptă se impune cel mai puternic. În plan economic există regula: „Cine deţine aur, acela hotărăşte regulile!”

Aceasta este valabilă şi pentru politică, aici însă se acţionează într-o manieră mai darwinistă. Între politicieni supravieţuieşte numai cel mai puternic. Cel mai puternic partid este însă cel care stăpâneşte cel mai mizerabile viclenii şi este gata să le folosească. Printre maşinaţiunile de pe plan mondial ale politicienilor se numără: cultivarea propriei imagini, minciuni, escrocherii, spionaj, furt, uciderea politicienilor de frunte, războaie în numele altora, alianţe şi alianţe schimbătoare, contracte secrete, „ajutoare pentru străinătate” şi staţionare de trupe acolo unde este posibil.

Chiar dacă unora nu le place; aşa arată arena psihologică şi cea reală pe care guvernele lumii acţionează. De aceea TELN sunt de fapt un coşmar pentru orice guvern. Dacă TELN se vor realiza, atunci ar începe o acerbă cursă a înarmărilor. Ar trebui să ne gândim la asta. Japonia s-ar simţi ameninţată dacă China ar deţine această tehnologie. Israel s-ar nelinişti ştiind că Iran ar deţine energie gratuită şi inepuizabilă. India nu ar permite ca Pakistan să deţină tehnologii care să producă energie liberă.

Posesia de energie în cantitate inepuizabilă ar schimba echilibrul de forţe pe plan mondial. Probabil ar avea loc şi războaie pentru a împiedica adversarul să deţină bunăstare şi putere nelimitată. Fiecare ar vrea să o aibă şi simultan ar dori să-i împiedice pe ceilalţi să o posede.

De aceea guvernele lumii formează cea de-a doua forţă care are interesul ca tehnologiile de generare a energiei libere să fie împiedicate sau eventual amânate. Motivul lor este autoconservarea. Autoconservarea are loc pe trei niveluri:

.ele vor să împiedice avantajarea unui duşman din afară
.ele vor să împiedice oamenii din interior de a periclita forţele politice oficiale
.ele vor să impoziteze pe mai departe sursele de energie care le aduc venituri solide

Guvernele împiedică TELN cu ajutorul următoarelor metode:

.împiedică oferirea de patente din motive de siguranţă naţională
.şicanează susţinătorii TELN cu ajutorul mijloacelor legale şi ilegale
.investitorii sunt acuzaţi de diverse infracţiuni
.examinează penibil de exact impozitele celor ce sunt incomozi
.ameninţări
.ascultarea telefoanelor
.arestare
.incendiere
.furt
.intimidare
şi alte forme de împiedicare a construcţiei şi a desfacerii pe piaţă a aparatelor generatoare de energie liberă.

Cea de-a treia forţă care contribuie la amânarea implementării TELN este formată din inventatori ciudaţi, şarlatani şi escroci. În domeniul energiei libere există anomalii inexplicabile în care apar invenţii nesemnificative şi protectori fără scrupule. Mass-media s-a folosit de aceste două grupe pentru a distrage atenţia populaţiei de la invenţiile folositoare şi pentru a discredita inventatorii serioşi.

Cea de-a patra forţă care dejoacă intrarea pe scenă a energiei libere suntem chiar noi. Este uşor să arăţi cu degetul spre egoismul şi josnicia celorlalţi. Aceste caracteristici există însă în noi toţi.

Chiar şi noi ne credem superiori ca şi acele familii bogate ce se străduiesc să ne controleze. Chiar şi noi vrem la rândul nostru să controlăm pe alţii, pe noi înşine însă nu. Chiar şi noi am trăda dacă ne-ar oferi cineva o sumă de bani destul de mare, să zicem 2, 3 sau 10 milioane de euro. Chiar şi noi vrem să ne asigurăm supravieţuirea ca şi guvernele. Dacă, spre exemplu, ne-am confrunta cu situaţia să ne regăsim în interiorul unui teatru incendiat mulţi dintre noi am intra în panică şi am împinge pe cei slabi la o parte pentru a ne salva. Chiar şi noi, precum unii inventatori ciudaţi, urmărim de multe ori iluziile plăcute în loc să acceptăm realitatea neplăcută.


9. Cum ar putea arăta lumea cu energie liberă



Cu rachetele din ziua de azi, deci cu propulsie chimică, durata unei misiuni cu echipaj uman spre Marte şi înapoi ar dura cam 500 de zile. Dacă am folosi tehnologia electrogravitică realizată de Thomas Townsend Brown în 1960 durata unei asemenea misiuni s-ar scurta considerabil.

Thomas Townsend Brown (n. 18 martie 1905 – d. 22 octombrie 1985) a fost un fizician american care a descoperit efectul Biefeld-Brown. Acesta este un efect antigravitaţional ce se produce prin aplicarea unui curent de înaltă tensiune asupra unui condesator electric. Pe baza acestui efect se pot construi aparate de zbor cu propulsie antigravitaţională.

Şi acum imaginează-ţi că vom folosi principiul electrogravitaţiei pentru a zbura spre Marte. Racheta noastră este formată din 6.000 de agregate ce produce antigravitaţie. Fiecare agregat are o forţă de tracţiune de 35 Newton.

Deci racheta are următoarele caracteristici:

Forţa de tracţiune: 35 Newton pe agregat
Greutatea rachetei: 100 tone
6.000 agregate x 35 N = 210.000 Newton = 21 tone x m/s²
Acceleraţia: 0,21 g(g = 0,98 m/s²)
Consum energie: 3.000 W

Iată cu ce viteze va zbura racheta noastră:

v = 2 m/s (după 1 secundă)
v = 20 m/s (după 10 secunde)
v = 2 km/s (după 1.000 secunde = cam 20 minute)
v = 200 km/s (după 10.000 secunde = cam după 2 zile jumătate)

În acest timp, deci numai după 2 zile şi jumătate, am parcurs deja jumătatea distanţei de la pământ la Marte. Racheta trebuie deconectată pentru a frâna. Cu o asemenea rachetă durata călătoriei spre Marte este de numai 5 zile, iar costul energiei folosite pentru zborul spre Marte este de numai 21 de dolari.

În părţi însemnate ale lumii, America de Sud, Africa, Asia curentul nu există sau este aşa de scump încât oamenii nu îşi permit să-l folosească noaptea pentru a avea lumină. Cei ce nu au curent electric trebuie să facă focul cu lemne ca în evul mediu. Un generator de energie liberă ar rezolva acest aspect în mod rapid. Toţi locuitorii lumii ar beneficia de curent electric.

Unde nu există curent electric acolo nu există nici internet. Dacă milioanele de oameni ar fi legaţi la internet atunci se poate produce o revoluţie în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii.

Cu ajutorul energiei libere se poate elimina chiar şi problemele de aprovizionare cu apă, căci dacă ai curent electric atunci poţi să construieşti instalaţii de desalinizare a apei de mare.

În zonele reci se pot construi sere astfel încât chiar şi eschimoşii să poată consuma legume şi fructe, astfel se cruţă viaţa a multor balene şi foci. În Africa se pot face instalaţii de climatizare, casele se pot dota cu frigidere pentru a putea păstra hrana şi medicamentele la rece. Cu ajutorul energiei libere se poate deci ca cei din Africa şi Groenlanda să aibe condiţii decente de viaţă.

În prezent există miloane de refugiaţi. Odată cu ridicarea nivelului de trai în lume, cu ajutorul energiei libere şi gratuite, ar exista mai puţini refugiaţi politici, economici şi climatici. Oamenii şi-ar permite să rămână acolo unde s-au născut, acolo unde îşi au rădăcinile.

Dotarea tuturor gospodăriilor cu un generator care produce curent electric gratuit rezolvă şi problemele transportului de marfă. Toate mijloacele de transport vor funcţiona practic fără carburant şi deci ar putea fi gratuite sau la preţuri extrem de mici. Dacă combinăm energia liberă cu noi mijloace de transport, spre exemplu cele antigravitaţionale, transportul devine mai rapid şi mult mai ieftin.

În concluzie TELN poate transforma planeta noastră în grădina Edenului.

"Free energy will promulgate a forward leap in human progress akin to the discovery of fire. It will bring the dawn of an entirely new civilization -- one based on freedom and abundance." Sterling D. Allan(februarie 2003)


Comandaţi cartea tipărită:
ENERGIA LIBERĂ: Secret cosmic suprimat de elitele mondiale


Cartea tipărită „Energia Liberă” are peste 240 de pagini şi cuprinde patente, schiţe, imagini explicative şi descrieri minuţioase ce pot fi folosite în vederea construirii de generatoare ce produc energie liberă sau de motoare cu randament supraunitar.


Cuprinsul cărţii tipărite:

ENERGIA LIBERĂ: Secret cosmic suprimat de elitele mondiale”

1. Despre autor pag. 5

2. Introducere pag. 7

3. Definiţie şi explicaţii pag. 9

3.1. Definiţie pag. 9
3.2. Energia liberă este o energie cosmică subtilă pag. 10
3.3. Energia liberă şi legea conservării energiei pag. 13
3.4. Energia liberă şi Perpetuum Mobile pag. 15

4. Status quo pag. 16

4.1. Tehnologii actuale de obţinere a energiei pag. 16
4.1.1. Combustibili fosili pag. 16
4.1.2. Energia nucleară pag. 16
4.1.3. Incineratoarele de gunoi pag. 16
4.1.4. Energiile regenerabile pag. 17

4.2. Dezavantajele tehnologiilor prezente pag. 17
4.3. Consumul de energie la nivel mondial pag. 22
4.4. Avantajele TELN pag. 23

5. Tehnologii ale energiei regenerabile pag. 24

5.1. Reactor biologic pag. 24
5.1.1. Procesul de descompunere fierbinte pag. 25
5.1.2. Bioreactor - construcţie pag. 26
5.1.3. Bioreactor şi permacultura pag. 28

5.2. Convertor de energie a valurilor pag. 30
5.3. Generator eolian cu amplificare prin vortex pag. 34

6. Tehnologiile Energiei Libere Neconvenţionale(TELN) pag. 54

6.1. Fuziunea la rece pag. 54
6.1.1. Istoric pag. 55
6.1.2. Fuziunea la rece: schema de principiu pag. 56
6.1.3. Catalizatorul de energie pag. 57
6.1.4. Calorimetru japonez pentru fuziunea la rece pag. 59

6.2. Electrogravitaţie pag. 60
6.2.1. Efectul Biefeld-Brown 61
6.2.2. Experimentul lui Sven Mielordt pag. 62

6.3. Energia punctului zero pag. 63
6.3.1. Motor cu energie spaţială: explicaţii pag. 64
6.3.2. Motor cu energie spaţială: construcţie teoretică pag. 76
6.3.3. Calculul puterii pag. 81
6.3.4. Vacuum cuantic pag. 82

6.4. Unde scalare pag. 89
6.4.1. Istoric pag. 89
6.4.2. Undele scalare în concepţia modernă pag. 90
6.4.3. Sistemul scalar Tesla pag. 98
6.4.4. Tehnologia spaţială de apărare construită de Tesla pag. 110

6.5. Forţe centrifugale pag. 115
6.5.1. Forţele centrifuge: sursa de energie a viitorului pag. 116
6.5.2. Sistemul soare-planetă-satelit pag. 117
6.5.3. Sisteme rotaţionale asimetrice pag. 118
6.5.4. Consumator de forţă centrifugă în acţiune pag. 119
6.5.5. Planuri de viitor pentru această tehnică nouă pag. 121

6.6. Hidroliza pag. 123
6.6.1. Hidroliza: definiţie şi explicaţii pag. 123
6.6.2. Metode de creştere a eficienţei hidrolizei pag. 124
6.6.2. Hidroliza la Tensiune Înaltă cu Impuls(HTII) pag. 125
6.6.3. Motorul cu apă pag. 125

6.7. Implozie pag. 128
6.7.1. Implozia: definiţie şi explicaţii pag. 128
6.7.2. Implozia în natură pag. 129
6.7.3. Repulsina: aparat de zbor prin implozie pag. 131

6.8. Magnetism pag. 133
6.8.1. Motor magnetic: principii de funcţionare pag. 136
6.8.2. Motor magnetic de tip Perendev pag. 138
6.8.3. Motor magnetic de tip Howard Johnson pag. 142
6.8.4. Motor magnetic de tip Troy Reed pag. 147
6.8.5. Motor magnetic de tip Nelson Camus pag. 149
6.8.6. Motor magnetic de tip John Ecklin pag. 154
6.8.7. Motor magnetic de tip Robert Tracy pag. 156
6.8.8. Generator magnetic de tip Ben Teals pag. 157
6.8.9. Generator magnetic de tip Jines pag. 159
6.8.10. Generator magnetic de tip Stephen Kundel pag. 160
6.8.11. Generator magnetic de tip Charles Flynn pag. 163

7. Cercetători pag. 175
7.1. Nicolae Tesla pag. 176
7.2. Nicolae Vasilescu pag. 213
7.3. Florian Raul Popescu pag. 215
7.4. Thomas Townsend Brown pag. 216
7.5. Viktor Schauberger pag. 218
7.6. Felix Wuerth pag. 238
7.7. Claus Wilhelm Turtur pag. 239

8. Ce şi cine împiedică introducerea energiei libere pag. 241

9. Laboratoare subterane secrete pag. 245

10. Cum ar putea arăta lumea cu energie liberă pag. 248


Comandaţi cartea digitală:
"ENERGIA LIBERĂ: Secret cosmic suprimat de elitele mondiale"


Cartea digitală „Energia Liberă” are peste 200 de pagini și cuprinde patente, schițe, imagini explicative și descrieri minuțioase ce pot fi folosite în vederea construirii de generatoare ce produc energie liberă sau de motoare cu randament supraunitar.


E-Mail: M.Homerillum@Foc-în-Agora.Eu


Copyright@2016 by Foc în Agora


Termeni şi condiţii