BANII
Valoarea bogăţiilor create de Dumnezeu



În timp ce pseudoexperţii financiari ne ameţesc cu teoriile lor, elita mondială, formată din politicieni de vârf, bancheri, oameni de afaceri şi capi ai serviciilor secrete, fac escrocherii financiare de anvergură mondială şi câştigă banii nemunciţi în valoare de mii de miliarde de dolari şi euro.

Ce sunt de fapt banii? Cui îi aparţin? De ce ajung cea mai mare parte a banilor în mâinile celor bogaţi şi puternici, în timp ce cei care muncesc cinstit trăiesc în sărăcie şi umilinţă?

Cuprins:

1.Definiţie şi istoria banilor
2.Întrebări şi răspunsuri
3.Dezavantajele sistemului monetar existent
4.Soluţii pentru o societate în care să poţi trăi decent


1.Definiţie şi istoria banilor


Banii sunt un mijloc intermediar de schimb, care nu satisfac nevoia imediată a partenerului de schimb ci, datorită acceptării generale a lor, ei pot fi utilizaţi pentru un alt schimb. Ei pot exista sub forma materială, ca spre exemplu monedele şi bacnotele sau sub o formă imaterială, ca spre exemplu soldul contului de numerar din bancă şi angajamentele de creditare.



Înainte de apariţia banilor exista trocul, adică se schimba, spre exemplu, sarea pe cereale sau pâinea pe vite. Acest schimb de marfă nu era totdeauna uşor pentru că bunurile schimbate aveau valori diferite. O metodă mai bună de a face troc, erau banii naturali, adică bunuri, ale căror valori erau recunoscute de toată lumea, ca spre exemplu: perle, scoici, pietre preţioase şi metale. Mai erau folosite şi obiecte de folosinţă zilnică precum: sare, piei de animale şi topoare. Se ştia cu câtă sare se poate cumpăra un prosop, sau câte perle costă el.

În regiunile unde sarea era în abundenţă, adică acolo unde existau saline, ea avea o valoare mai mică. Acolo însă unde sarea era o raritate, ea avea o valoare mai mare. De aceea existau, în regiuni diferite, diferite tipuri de plată în natură: în America Centrala erau boabele de cacao, în Tibet barele presate din frunze de ceai, în Etiopia barele de sare, iar în Pacific scoicile de Cowry.



Primele monede au apărut în colonia grecească Lidia din Asia mică , pe timpul regelui Cresus, între anii 640-630 î.Hr. Ele erau fabricate din electrum, un aliaj colectat din râurile actualei Anatolii şi care era o combinaţie în proporţii egale din aur şi argint.

Odată cu apariţia monedelor era garantată calitatea materialului şi greutatea lor, prin ştanţarea acestora. Pentru a afla valoarea bucăţilor de metal nu mai trebuiau cântărite ci numai numărate.



Geto-dacii, spre exemplu, aveau o monedă proprie şi anume celebrii kosoni de aur. În provincia chinezească Szechuan din secolul al X-lea existau monede din fier. Valoarea monedelor era mică şi transportul lor era greu. Aşa că banii erau depuşi în magazine, iar clienţilor li se ofereau certificate de depozitare. Pentru că aceste certificate nu erau semnate, ele erau transferabile. Astfel certificatul de depozitare a fost de fapt precursorul banilor de hârtie.

În Europa, banii din hârtie au fost introduşi pentru prima dată în Spania în anul 1483. Pentru că nu existau destul de multe monede se oferea o hârtie de valoare care avea un sigiliu. Banca din Amsterdam a eliberat primii bani de hârtie în anul 1609.

Pe mai departe există tendinţa ca tranzacţiile financiare să se facă fără plată în numerar ci cu ajutorul banilor electronici care sunt stocaţi pe un card din plastic, sau cu ajutorul altor medii de stocare a datelor.

Banii, conform ştiinţei economice actuale, ar avea următoarele funcţii: mijloc de schimb, mijloc de plată, mijloc de stocare a valorii(= mijloc de tezaurizare) şi unitate de măsură.

Banii ar fi de fapt, prin acceptanţa acestei convenţii, valoarea mărfurilor şi serviciilor.

Lipsa banilor produce o presiune psihică şi socială masivă şi duce în principiu la pierderea tuturor drepturilor, duce chiar şi la pierderea dreptulului fundamental la viaţă, persoana moare efectiv, puţin câte puţin, din lipsa banilor, deoarece va trebui să se mulţumească cu o viaţa fără locuinţă, cu mâncare proastă şi puţină sau fără mâncare, fără bani pentru medicamente, nu se poate apăra împotriva nelegiuirilor, trăieşte în frig şi în mizerie.

Banii au evoluat de la o valoare intrinsecă mare spre o valoare intrinsecă minimă, aproape de zero, şi de la un grad de manipulare foarte mic la un grad de manipulare de 100%. La început monedele, deci banii, erau din aur şi aveau o valoare în sine şi anume valoarea greutăţii monedei de aur. Monedele de aur nu erau în mod arbitrar multiplicabile, căci cantitatea de aur era mai tot timpul limitată din cauza faptului că acest metal este greu de găsit, era greu de extras şi este greu de izolat de minereu. Deci cantitatea şi numărul de monede de aur nu puteau fi manipulate aşa de uşor.

Banii de hârtie au o valoare intrinsecă foarte mică. Preţul în sine a unei bancnote este dat de cantitatea de hârtie folosită şi de preţul de tipărire al ei. Acest preţ este extrem de mic, în raport cu valoarea ce se află înscrisă pe ea. Aceste bacnote sunt, în raport cu monedele de aur, în mod arbitrar multiplicabile pentru că hârtia stă mai tot timpul la dispoziţie în cantitate foarte mare. Deci numărul acestor bancnote poate fi manipulat cu uşurintă.

Banii electronici moderni costă mult mai puţin decât bacnotele şi pot fi manipulaţi extrem de uşor, căci, în computer, din cifra 1 poţi să faci oricând un 10, un 100 sau chiar un milion.


2.Întrebări şi răspunsuri



Cui aparţin banii? Banii, deci atât valoarea înscrisă pe aceştia cât şi valoarea lor intrinsecă, aparţin celui ce i-au creat, adică Creatorului Divin. Lui îi aparţine de fapt totul. Tot ce există în univers a fost creat de Dumnezeu. Deci, pământul, animalele, apa, oamenii aparţin celui ce le-au creat. Omul nu poate să creeze absolut nimic, el poate însă să extragă minereul creat de Dumnezeu şi prin muncă fizică şi intelectuală să-i dea o altă formă, spre exemplu să facă din el un cuţit. Forţa de muncă a omului vine tot de la Dumnezeu. În momentul în care omul este bolnav nu mai are nici forţă de muncă. Deci banii, sau mai precis spus valoarea reprezentată de aceștia, dar şi toate produsele obţinute prin prelucrarea bogăţiilor naturale, aparţin de fapt lui Dumnezeu. El ne pune la dispoziţie tot ce avem nevoie, în mod gratuit şi fără să ne ceară absolut nimic în schimb. Un grup mic de oameni, care au puterea, au preluat cea mai mare parte din bogăţiile lumii, astfel încât cei de jos trebuie să muncească pentru acest grup de oameni, pentru a câştiga dreptul la un pic din lucrurile create de Dumnezeu. Care sunt principiile de funcţionare ale sistemului monetar?



Pentru ca toată lumea să înţeleagă principiile de funcţionare a sistemului monetar va trebui să simplificăm în mod drastic fenomenele care apar în acest sistem. Simplificarea pe care o facem nu va afecta cu nimic esenţa sistemului, căci vor fi eliminate doar amănuntele neesenţiale, amănunte ce duc de cele mai multe ori la zăpăceală şi la învârtirea în jurul cozii.

Să începem cu perioada în care au apărut banii.

După cum am explicat şi mai sus, înainte de apariţia banilor se făcea troc, deci se facea schimb de mărfuri. Aurarul, adică cel ce extragea aurul şi îl prelucra, a constatat că marfa lui era cea mai căutată deoarece bucăţile de aur erau apreciate pentru luciul lor galben şi pentru stabilitatea lor faţă de agenţii corozivi.

Astfel, bucăţelele de aur au devenit un fel de bani naturali. Aurarul nostru are o idee: să facă bucăţi de aur pe care să inscripţioneze valoarea respectivă. În modul acesta, schimburile de mărfuri se va uşura în mod dramatic, căci toţi vor cunoaşte cât costă fiecare marfă şi dacă marfa va fi schimbată pe bucăţile de aur, cu acestea se vor putea cumpăra alte marfuri în mod temporizat, adică mai tarziu, deci monedele aveau acum şi o valoare ce putea fi depozitată un timp foarte îndelungat.

Aurarul trece la faptă şi produce să zicem 1.000 de monede de aur. El adună sătenii, care pentru simplificare să zicem că sunt în număr de 10. El împrumută fiecare sătean cu 100 de monede zicându-le că pentru fiecare 100 de monede sătenii trebuie să-i returneze lunar 5% din valoarea împrumutată, deci cinci monede, plus numărul de monede împrumutate. Cele 5 monede per suta de monede erau un fel de salariu pentru aurar. În afară de aceasta, aurarul îşi rezervă dreptul ca numai el să aibă voie de a produce monedele de aur.

Zis şi făcut. Afacerea părea bună, dobânda de 5 monede pentru 100 părea rezonabilă. Sătenii însă au căzut într-o capcană foarte mare de care niciunul dintre ei nu era conştient. Să recapitulăm. Toţi sătenii au împrumutat în total 1.000 de monede. Conform afacerii cu aurarul, ei trebuiau să returneze 5%, deci 50 de monede, plus numărul de monede primite şi anume 1.000 de monede. În total, ei trebuiau să returneze 1.050 de monede. Întrebare: Cum poţi să dai înapoi 1.050 de monede, când tu ai de fapt numai 1.000 de monede? Răspuns: Nu poţi să dai înapoi 1.050 de monede ci teoretic numai maxim 1.000 de monede, deci rămâi întotdeauna dator cu cel puţin 50 de monede pe an. Practic însă, nu poţi să dai înapoi nici măcar 1.000 de monede deoarece asta ar însemna că în circuitul economic nu mai există monede. Asta înseamnă că rămâi dator cu mult mai mult decât 50 de monede pe an.

Să mergem însă mai departe cu povestea, şi să vedem ce s-a întâmplat. Unii dintre săteni, care aveau mai multă influienţă în sat şi care erau mai vicleni, au reuşit să dea înapoi împrumutul şi dobânda. Ceilalţi însă, au rămas cu datorii. Procesul acesta continuă după cum vedeţi numai şi numai în favoarea aurarului. În momentul în care cineva nu mai are niciun ban şi s-a împrumutat mult, atunci i se va lua proprietatea, deci pământul, casa, animalele, într-un cuvânt i se va lua toată averea. Acesta trebuie acum să muncească pentru alţii.

Într-o societate formată din zeci şi sute de milioane de membri, există pe piaţa monetară un număr imens de bacnote şi monede. De aceea, unii oameni se vor îmbogăţi temporar, bineînţeles că în detrimentul celorlalţi, şi aşa se va crea iluzia că sistemul monetar funcţionează. Finalitatea însă va fi că toată populaţia va sărăci, chiar şi cei a căror activitate părea că este profitabilă.

Dar să revenim la povestea noastră cu aurarul.

După un anumit timp, în care comerţul pare că înfloreşte, şi asta datorită faptului că schimbul comercial este mai facil, are loc un transfer de bunuri. Acest transfer se face numai într-o singură direcţie şi anume de la săteni la aurar. Cu timpul aurarul îşi face prieteni pentru a fi susţinut.

În acest moment, apare o structură oligarhică în locul unei singure persoane. Această structură are în componenţa sa: bancheri, politicieni de vârf, oameni de afaceri care slujesc această clică, capi ai serviciilor secrete şi de informaţii, şefi ai forţelor de ordine şi ofiţeri sus puşi din armată.

Populaţia sărăceşte mai departe. Numărul săracilor este încă relativ mic. Totuşi ei îşi manifestă nemulţumirea. Atunci vin politicienii din vârful piramidei la rampă, politicieni ce sunt de fapt glasul structurii oligarhice, şi spun în repetate rânduri că cei sărăciţi sunt singuri de vină pentru situaţia lor şi asta pentru că ei nu sunt întreprinzători şi sunt puturoşi. Aceasta creează o presiune asupra masei de oameni sărăciţi prin faptul că ceilalţi se distanţează de aceştia. Nimeni nu vrea să fie considerat prost şi leneş.

Populaţia sărăceşte mai departe. Acum sărăcesc chiar şi cei care păreau că pot trăi din salariu, dar şi cei ale căror afaceri păreau că funcţionează. Numărul săracilor creşte dramatic. Chestia cu presiunea politică nu mai funcţionează deoarece majoritatea cetăţenilor au sărăcit. Atunci vin din nou politicienii ca să „rezolve” situaţia. Ei anunţă ajutoare sociale. Populaţia se linişteşte. Aceasta este de fapt, ca şi celelalte măsuri luate de structura oligarhică, numai o pastilă pentru a linişti spiritul de revoltă al maselor. Banii pentru ajutoare sociale sunt luaţi de la cei ce muncesc şi de la oamenii întreprinzători ce nu vor neapărat să susţină acest sistem. Deci se ia de la unii şi se dă la alţii. Oligarhia îşi rezervă în continuare dreptul de a se îmbogăţi în mod ilegitim.

Costurile forţei de muncă cresc deoarece angajatorul trebuie acum să plătească contribuţii la ajutoarele sociale. Interesul acestuia este însă maximizarea profitului său, deci pentru ca să se menţină pe linia de plutire, el concediază mai mulţi angajaţi, pentru a efectua acelaşi volum de muncă cu oameni mai puţini. Astfel creşte numărul de şomeri. Statul trebuie acum să plătească ajutoare de şomaj şi ajutoare sociale mult mai numeroase, de aceea el reduce salarii, pensii, ajutoare de şomaj şi ajutoare sociale. În paralel, se împrumută de la diverse instituţii financiare în numele poporului şi nu al reprezentanţilor oligarhiei care semnează împrumuturile.

Sărăcia creşte în continuare datorită faptului că principiul de funcţionare al sistemului monetar permite transferul de bani, deci de valoare, deci de bogaţie, numai şi numai într-o singură direcţie, şi anume de la popor la oligarhie. Prin serviciile secrete şi de informaţii, oligarhia află că poporul este nemulţumit şi că se anunţă o eventuală revoltă.

Pentru a „rezolva” şi această problemă politicienii recurg la o altă viclenie. Ei anunţă că ţara este în pericol şi trebuie să se înarmeze. Prin aceasta, ei strâng rândurile populaţiei împotriva unui inamic comun. Ei fac asta sub diferite pretexte: o ţară este foarte primejdioasă, ea nu respectă drepturile omului, etc. Vor alege o ţară slabă din punct de vedere militar, dar care are numeroase bogăţii naturale.

Se pompează extrem de mulţi bani în sectorul militar, aşa încât oamenii vor avea de lucru şi se va crea hipnoza unui boom economic. Astfel va începe războiul. Aceasta poveste arată, în mod succint şi pe înţelesul tuturor, principiul viclean pe care se bazează sistemul monetar şi unde duce de fapt acest mod de viaţă. Oamenii trebuie să se înşele unii pe alţii pentru a putea supravieţui, ei devin vicleni, ostili, egoişti, singuratici şi vor fi, mai devreme sau mai târziu, trimişi în războaie să ucidă şi să moară.

Sinteza pasajului

Sistemul monetar actual este un sistem viclean în care fluxul banilor este dirijat de către un mic număr de oameni numai în interesul lor. El duce, pe termen lung, la decăderea morală şi materială a societăţii în care trăim. Odată cu decăderea morală se instituie şi decăderea civilizaţiei noastre. Sistemul monetar este un sistem al datoriilor.


3.Dezavantajele sistemului monetar existent



Cel mai mare dezavantaj al sistemului monetar este faptul că el este extrem de uşor de manipulat. Pârghiile, cu care se poate direcţiona fluxul de bani, se află în mâinile unui mic grup de oameni, grup pe care putem să-l denumim oligarhie. Această oligarhie îşi va aroga întotdeauna dreptul de a se îmbogăţi fără muncă. Sigur că în unele momente, şi anume atunci când masa de oameni e puternic nemulţumită şi se poate revolta, oligarhii vor arunca ceva mai mulţi bani pe piaţă pentru a linişti populaţia. Pe termen lung însă oligarhia va direcţiona fluxurile de bani întotdeauna în favoarea sa. Cei mulţi vor deveni datori, iar oamenii datori nu sunt altceva decât sclavi.

Al doilea dezavantaj, deloc de ignorat sau de minimalizat, este faptul că acest sistem monetar este construit în mod voit extrem de complex aşa încât marea masa a populaţiei să nu poată înţelege în totalitate modul său de funcţionare. Prin complexitatea maximă de care dispune, sistemul monetar devine foarte uşor de manipulat de către cei de sus şi foarte greu de înţeles de cei de jos. În cazul unor animozităţi din cauza împărţirii injuste a banilor, oligarhia, prin glasul pseudeoexperţilor săi economici, va spune că poporul nu poate înţelege modul de funcţionare a economiei şi va putea găsi întotdeauna un răspuns viclean pentru a justifica această nedreptate.

Un alt aspect negativ al sistemului monetar actual este faptul că oamenii de jos trebuie să muncească pentru a primi dreptul de a supravieţui, în timp ce un grup de oameni privilegiaţi nu efectuează activităţi utile pentru societate şi cu toate acestea ei beneficiează de aproximativ 95% din totalitatea bogăţiilor. Cei care trebuie să efectueze munci grele pentru bani puţini, trebuie să dăruiască forţa lor de muncă, timp din viaţa lor, corpul lor, capacităţile lor intelectuale şi loialitatea lor, cu toate că acestea luate la un loc nu sunt nici pe departe în mod just remunerate. De fapt aceste lucruri pe care omul de jos trebuie să le dăruiască pentru bani sunt lucruri atât de preţioase încât ele nu se mai pot cumpăra înapoi cu banii obtinuţi de la patron.

În societatea materialistă actuală oamenii fac, din necesitatea de a primi bani necesari supravieţuirii, munci ce nu au niciun sens pentru societate şi nici pentru viaţa lor.

Sistemul monetar este un sistem care cauzează extrem de multe costuri. Aceste costuri nu aduc niciun beneficiu pentru populaţie. Ele nu produc niciun fel de bunăstare. Dimpotrivă! Datorită acestor costuri preţurile cresc şi veniturile populaţiei scad dramatic. Este vorba de următoarele costuri:

1-Cu locurile de muncă din sectorul financiar, din contabilitate, pentru colectarea şi distribuirea de impozite, ajutoare de şomaj, ajutoare sociale, etc.
2-Cu reclamele şi marketingul care ar fi de prisos în cazul în care nu ar exista presiunea să vinzi produse ce nu se cer pe piaţă.
3-Cu locurile de muncă pentru asigurarea de patente în vederea realizării de profit.
4-Cu locurile de muncă în justiţie, procuratură, jandarmerie, poliţie. Cauza celor mai multor delicte şi crime au legătură cu banii. Dacă nu ar exista bani ar fi nevoie de mult mai puţini judecători, procurori, jandarmi, poliţişti.
5-Cu construirea de clădiri pentru bănci şi clădiri auxiliare.
6-Cu tipărirea banilor
7-etc. etc. etc.

Conform unor statistici, din cauza acestor costuri, preţurile sunt cu cel puţin 100% mai mari. Deci, într-o societate fără bani, preţurile(= valoarea teoretică a mărfurilor) de astăzi ar fi pe jumătate. În concluzie standardul de viaţă a fiecărui cetăţean se dublează dacă am renunţa la costurile produse de sistemul monetar.


4.Soluţii pentru o societate în care să poţi trăi decent



În acest capitol doresc să tratăm următoarea întrebare:

Cum putem organiza societatea aşa încât să eliminăm posibilitatea împărţirii injuste a banilor? Care ar fi soluţiile pentru o societate mai dinamică şi mai dreaptă?

Societatea fără bani

Ţin în primul rând să vă spun că o societate fără bani sună pentru mulţi dintre voi cam curios. Aceasta, nu datorită faptului că ideea nu ar fi realizabilă, ci pentru că de mici am fost educaţi în spiritul că economia ar funcţiona numai şi numai cu ajutorul banilor. Pentru a înţelege această idee trebuie să ne eliberăm mai întâi şi întâi de prejudecăţi.

În al doilea rând ţin să menţionez că o societate fără bani nu se realizează de pe azi pe mâine, deoarece este nevoie să se schimbe multe în om şi în interiorul societăţii.

Oamenii trebuie să devină mai mult spirituali decât materialişti, adică ei trebuie să ştie că fericirea lor se află în interiorul lor şi o găsesc prin respectarea legilor divine. În societatea prezentă oamenii sunt educaţi în mod strict materialist şi li se sugerează că fericirea constă în a-şi satisface plăcerile simţurilor şi nevoile intelectuale.

Oamenii trebuie educaţi în spiritul noii societăţi, a societăţii fără bani, unde valori precum: respectul, recunoaşterea socială, afecţiunea, reputaţia vor fi răsplata celor ce fac ceva pentru societate. Pentru a crea o societate fără bani trebuie să eliminăm deficitul de marfă.

Pe mai departe trebuie dezvoltate tehnologii care să producă destulă energie regenerabilă şi în armonie cu natura. Dacă există energie atunci se pot construi roboţi care să facă munca grea şi de rutină. În aceste condiţii omul poate să se dăruiască activităţilor de care se simte legat sufleteşte.

Economie cu valută alternativă

În multe state din Europa de Vest s-au introdus sisteme monetare alternative în care se plăteşte cu o valuta regională. Aceasta valută încurajează producătorii din regiune astfel încât regiunea respectivă capătă o dinamică economică mai mare decât în restul ţării în care circulă moneda euro.

Economie pe baza de troc

Economia pe bază de troc a existat şi încă mai există. În Germania, Grecia, dar şi în alte ţări, există asociaţii de persoane private în care se practică trocul, adică schimbul de mărfuri şi servicii, la nivel local şi regional. Aceste asociaţii nu au drept scop profitul şi nu folosesc banii pentru a plăti sau a cumpăra. În unele asociaţii se folosesc aşa-numitele unităţi de facturare, aşa încât schimbul comercial poate avea loc indirect, temporizat, deci poate avea loc în mod generalizat.

Câteva avantaje ale asociaţiilor non-monetare:

.Ajutaţi oamenii fără pretenţia de a fi plătiţi. Oferiţi celorlalţi posibilitatea de a învăţa de la dvs. lucruri folositoare
.Împrumutaţi instrumente şi scule pentru ca ceilalţi să nu aibă nevoie să-şi cumpere aceste lucruri
.Oferiţi săli libere şi terenuri pentru scopuri caritabile, pentru proiecte bune şi etice şi pentru ca lucrătorii voluntari să-şi poată termina proiectele lor în folosul întregii societăţi
.Prin asociaţii non-monetare puteţi să vă cunoaşteţi vecinii mai bine
.Învăţaţi să vă ajutaţi şi să vă sprijiniţi reciproc
.Oferiţi de mâncare unor oameni străini
.Societatea începe să aibă suflet
.Găsiţi plăcerea de a ajuta pe cineva din suflet şi nu din lăcomia de a profita

Economie în care puterea banului este limitata şi bine definită

Se tot spune că societatea în care trăim este o societate a banului, este o societate capitalistă. Atunci, aşa să fie. Trebuie să organizăm societatea de aşa natura încât toţi, dar absolut toţi membri ei, să aibă posibilitatea să câştige uşor bani, cel puţin atâţia câţi sunt nevoie pentru un trai decent.

Trai decent înseamnă să poţi plăti chiria şi toate celelalte utilităţi pentru a putea locui în mod decent. Mai înseamnă să ai mâncare şi îmbrăcăminte destulă pentru tine şi familia ta. În afară de aceasta, să ai posibilitatea să câştigi atâţi bani încât să poţi strânge capital pentru o eventuală investiţie, pentru o posibilă afacere.

Pornind de la aceasta idee putem spune că preţurile, care ţin de produsele şi serviciile ce asigură omului un trai decent, trebuie să fie tuturor accesibile. În schimb produsele şi serviciile ce asigură luxul şi confortul, dar şi acelea ce nu sunt neapărat necesare precum: alcool, ţigări, playstation, jocuri etc., să aibă preţuri mai ridicate. În acest fel, s-ar putea realiza un echilibru între cei care au destui bani şi vor cumpăra obiecte de lux, şi cei care nu prea au bani, dar care în aceste condiţii îşi vor permite să trăiască decent.

Economia flexibilă şi combinată

Sistemul spre care se va tinde în viitor va fi sistemul non-monetar. Acesta însă se va realiza după o perioadă lungă de tranziţie. Până atunci se poate folosi un model flexibil în care se pot implementa monede regionale, modele de trai decent în care puterea banului să fie limitată, modele non-monetare pe bază de troc, modele non-monetare pe bază de unităţi de facturare şi alte modele alternative la sistemul monetar actual.

Pentru un sistem non-monetar,
Mihail Homerillum


E-Mail: M.Homerillum@Foc-în-Agora.Eu


Copyright@2016 by Foc în Agora


Termeni şi condiţii