VLAD DRAGONUL
Apărătorul Creştinătăţii



Mulţi îl cunosc pe Vlad Tepeş, numit şi Drăculea sau Dracula. Puţini însă, poate chiar foarte puţini, cunosc povestea tatălui său, cea a lui Vlad al II-lea Dragonul. Viaţa acestuia din urmă este la fel de fascinantă ca şi cea a fiului său. Iată povestea vieţii sale.

Cuprins:

1.Vlad al II-lea
2.Împăratul Sigismund şi Ordinul Dragonului
3.Vlad al II-lea devine cavaler al Ordinului Dragonului
4.Vlad Dragonul devine prinţ al Valahiei
5.Vlad Drăculea, fiul lui Vlad Dragonul


1.Vlad al II-lea


Vlad al II-lea, supranumit şi Dragonul (n. cca. 1390 - d. 1447) a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1436 și 1442, și din nou din 1443 până în 1447. El a fost fiul lui Mircea cel Bătrân şi al Doamnei Mara, deci a fost membru al familiei Basarabilor. Vlad şi-a petrecut tinereţea la curtea lui Sigismund de Luxemburg, care mai târziu devine Împăratul Sfântului Imperiu Roman. A avut ca urmaşi pe Mircea al II-lea, Vlad Ţepeş, Radu cel Frumos, Alexandra şi pe Vlad Călugăru. În anul 1430 era responsabil cu paza frontierei dintre Valahia şi Transilvania. La Nurnberg a fost primit în Ordinul Dragonului, Societas Draconis, al Împăratului Sigismund. El era aşadar cavalerul care, în numele Dragonului, se obliga să lupte împotriva oştilor Imperiului Otoman.


2.Împăratul Sigismund şi Ordinul Dragonului



Sigismund de Luxemburg (n. 14 februarie 1368, Nurnberg - d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă) a fost Împăratul Sfântului Imperiu Roman care includea Germania, Ungaria, Croația şi Boemia. El a fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În anul 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, care era fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și al Poloniei. Maria de Anjou devenise regină după moartea tatălui ei, în 1382. Sigismund de Luxemburg și Maria de Anjou au avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria, viitorul rege german Albert al II-lea. Dinastia de Luxemburg s-a stins odată cu el datorită faptului că nu au existat moștenitori masculini.



Pe data de 12 decembrie 1408 Împăratul Sigismund şi a doua sa soţie, Barbara de Cilli, au infiinţat Ordinul Dragonului. Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfântul Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail și Sfânta Margareta de Antiohia.

Simbolul Ordinului era Dragonul, care are coada in jurul gâtului, simbolizând astfel puterea de sacrificare a propriei vieți. El era purtat la gât sau pe umăr ca decoraţie, iar din 1418 până la moartea lui Sigismund, se purta împreună cu înscrisul: „O quam misericors est Deus justus et pius!” (Oh, ce milostiv este Dumnezeu, ce just şi pios!).

Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului era lupta împotriva turcilor şi a ereziei husite precum şi, nemărturisit, întărirea autorităţii regale împotriva veleităţilor de autonomie ale magnaţilor maghiari şi ale vasalilor Coroanei cât şi limitarea puterii politice a călugărilor.



Husitul era un membru al unui grup de reformişti religioşi boemieni din secolul al XV-lea, adepţi ai lui Jan Hus. După moartea lui Hus din 1415, husiţii s-au separat de Roma. Pe lângă împărtăşania cu pâine şi vin, ei susţineau libertatea propovăduirii, sărăcia clerului, pedepsirea penală a păcătoşilor şi exproprierea averilor bisericeşti. Mulţi dintre ei erau nobili şi cavaleri. În anul 1431 a eșuat cruciada papală împotriva lor.



Pe data de 9 februarie 1431, în Nurnberg, a avut loc un Reichstag, adică o adunarea formală a liderilor bisericii şi a liderilor feudali germani, la care Sigismund de Luxemburg l-a invitat și pe prinţul Vlad al II-lea din Valahia. Aici prinţul a petrecut 10 luni la palatul împăratului. Pentru a intra în Ordinul Dragonului, Vlad al II-lea a trebuit să susțină mai multe probe de luptă, organizate în mai multe turniruri. În data de 13 decembrie 1431 Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Sigismund, l-a primit în Ordinul Dragonului în rang de cavaler, dându-i supratitlul de Vlad Dragonul, Apărătorul Creștinătății. Ceremonia investirii a avut loc la castelul împăratului din Nurnberg.


3.Vlad al II-lea devine cavaler al Ordinului Dragonului



Despre turnirul din Nurnberg la care a participat şi Vlad al II-lea se cunoaște următoare legendă, care poate fi în mare parte chiar adevărată.

În cadrul turnirurilor medievale existau mai multe probe de luptă unde cavalerii aspiranți trebuiau să-și arate măiestria și forța. Printre acestea se numărau: proba mânuirii spadei, proba de forță, înfruntarea călare cu lancea, folosirea buzduganului, trasul cu arcul la țintă și altele. Menestreli voioși își bucurau oaspeții cu cântec și voie bună. Inaugurarea noilor turniruri era anunţată de heralzi cu sunete de goarnă în urma semnalului dat de Împărat ce prezida turnirul.

În prima zi, în arena înconjurată de flamuri şi în fața unei tribune împodobite cu panouri heraldice, ghirlande de flori și covoare somptuoase, s-au prezentat patru cavaleri aspiranți la Ordinul Dragonului printre care și Vlad al II-lea. Prima probă era mânuirea spadei. La aceasta probă Vlad s-a remarcat prin vitejia și forța sa, doborându-i pe rând pe concurenții săi. Toată tribuna era în picioare aplaudând frenetic izbânda lui, iar invitații îi strigau numele.

A doua zi, un valet se aproprie de Vlad șoptindu-i la ureche că este chemat la tribună în fața împăratului. Ca semn de respect pentru competiția avută cu o zi înainte împăratul i-a înmânat cavalerului aspirant un scut ce avea pe el un dragon cu trei capete, simbolizând victoria lui Vlad împotriva celor trei aspiranți la titlul de cavaler.

După turnir împăratul și-a adunat sfetnicii la palat. Însuși împăratul s-a gândit la un supranume special care să-l descrie pe tânărul prinț cât mai bine. Lui i-a trebuit cam mult timp de gândire, ceea ce a făcut ca un membru al consiliului regal să intervină și să spună:

Auziţi, Maiestatea Voastră! Aţi văzut cum a luptat acest prinţ. El este aşa de viteaz încât lupta cât trei cavaleri odată! L-aţi primit în Ordinul Dragonului. De ce nu îl denumiţi Vlad, Dragonul?

Împăratul:

Hmmm! Într-adevăr, un nume frumos! Dar....Hmmm! Numele trebuie însă să fie înţeles de către toţi.

Şi atunci, Împăratul a tradus numele în latină şi l-a proclamat:

Ascultaţi! Noul Prinţ al Valahiei, de acum înainte veţi purta numele Vlad, Draco!

Draco înseamnă în latină Dragon. În Valahia numele de Draco a fost interpretat greșit şi anume: drac în loc de dragon.


4.Vlad Dragonul devine prinţ al Valahiei



Vlad al-II-lea, supranumit şi Vlad Dragonul, s-a intors înapoi la Sighişoara, unde a fost numit guvernator cu dreptul de a bate monedă. Aici el înfiinţează o „hereghie de bani”, adică o monetărie, unde bate ducaţi noi, ce au circulat întâi în Transilvania, iar apoi şi în Ţara Românească. Monedele aveau pe o parte un vultur cu aripile întinse, cu capul întors spre dreapta, iar pe altă parte un dragon înaripat cu coadă de şarpe, cu aripile şi laba dreaptă ridicate, şi laba stângă terminată în patru gheare.

În anul 1436, la comanda lui Sigismund, Vlad a format o armată în Transilvania şi s-a năpustit peste fratele său vitreg Alexandru Aldea, frate care conducea Valahia şi întreţinea legături bune cu turcii. Cu aprobarea lui Sigismund, el se urcă pe tron ca Prinţ al Valahiei în Târgovişte.

În numele Împăratului, Vlad Dragonul pedepseşte unele cetăţi răsculate împotriva autorităţii regale, printre ele fiind și Rupea. Într-o scrisoare adresată braşovenilor, explicând că fusese însărcinat de împărat să păzeascã graniţa de est, Vlad îi ceartă pentru faptul că au jefuit pe unii oameni protejaţi de el. Scrisoarea, scrisă în limba slavonă, spune:

Io, Vlad, voievod şi domn! Scrie domnia mea, multă sănătate pârgarilor (în evul mediu, în organizarea administrativă a țărilor românești, pârgarul era membru în sfatul administrativ al unui oraş sau al unui târg, târg ce putea fi compus din 6 până la 12 persoane) din Braşov. Ştiţi bine şi voi că domnul chezarul(chezar sau cezar este numele dat împăraţilor romani) m-a însărcinat pe mine să păzesc această margine. Deci să nu vă pară rău dacă domnia mea nu voi lăsa slugile mele în pagubă şi dacă pentru una, voi lua îndoit şi întreit de la voi.

Vlad Dragonul a scris o scrisoare braşovenilor, în care îi ameninţă cu urmări grave dacă nu folosesc noua monedă:

Io Vlad, voivod şi domn! Scrie domnia mea multă sănătate pârgarilor din Braşov. Şi vă dă ştire domnia mea că sibienii au lepădat ducaţii cei vechi, deci şi voi mai mult sã nu umblaţi cu ei, căci dacă voi afla pe cineva că umblă cu ducaţi vechi, rău îi voi face.

În anul 1444, regele Ungariei, Vladislav al III-lea al Poloniei, a declarat război Imperiului Otoman şi a lansat Bătălia de la Varna, sub conducerea lui Iancu de Hunedoara. Iancu i-a cerut lui Vlad să-şi îndeplinească jurământul ca membru al Ordinului Dragonului, dar a fost refuzat deoarece Vlad făcuse jurământul în faţa Împăratului Sigismund, iar Împăratul murise între timp, așadar Vlad se considera absolvit de acest jurământ. Papa l-a absolvit de jurământ, dar a cerut ca fiul său, Mircea, să meargă în loc lui.

Rezultatul cruciadei de la Varna a fost dezastruos pentru armata creştină, Iancu de Hunedoara abia scăpând cu viaţă. Mulţi, inclusiv Mircea şi Vlad Dragonul, au dat vina pe Iancu pentru dezastru. Din acel moment, Iancu de Hunedoara a avut o atitudine ostilă faţă de Vlad Dragonul şi faţă de fiul său cel mare.

În anul 1447, Vlad Dragonul a fost asasinat, împreună cu fiul său Mircea, și se pare că a fost îngropat de viu de către boierii şi negustorii din Târgovişte. Iancu a ales propriul său candidat pentru tronul Ţării Româneşti, un membru al clanului Dăneştilor, dar şi acesta va fi asasinat.


5.Vlad Drăculea, fiul lui Vlad Dragonul



Vlad al III-lea, numit de popor şi Vlad Drăculea, s-a născut în anul 1431 în Sighişoara. El era al doilea fiu al lui Vlad Dragonul şi al prinţesei Cneajna din principatul Moldovei. În anul nașterii sale, tatăl său se afla în Nurnberg unde participa la turnirul de investire în grad de cavaler. La vârsta de cinci ani, Vlad al III-lea a fost și el primit în Ordinul Dragonului, sub denumirea de Fiul Dragonului.

Vlad Dragonul a fost nevoit să se declare vasal sultanului Murad II. El i-a dăruit acestuia, ca garanţie a loialităţii sale, pe doi dintre fii săi şi anume pe Vlad Drăculea şi pe Radu. În aceşti ani de exil, Vlad Drăculea a dezvoltat o ură nemaipomenită împotriva fratelui său, care se aranjase cu turcii, dar şi împotriva sultanului Mehmed II.

În decembrie 1447, în mlaștinile de la Bălteni, boierii, la îndemnul regentului ungar Johann Hunyadi, l-a omorât pe Vlad Dragonul printr-un atentat. Otomanii au mărșăluit în Valahia, l-au dat jos de pe tron pe Vladislav II, care era din clanul Dăneşti, şi l-au numit prinţ al Valahiei pe Vlad Drăculea. După scurt timp, însă, Johann Hunyadi l-a alungat pe Vlad Drăculea care a fugit în principatul Moldova la unchiul său Bogdan II.

Aici, Vlad Drăculea şi Ştefan cel Mare îşi jură prietenie şi se hotărăsc ca cel care ajunge primul la tron să-l ajute şi pe celălalt să ia tronul în ţara sa. În vara anului 1456, Vlad Drăculea devine domn în Ţara Românească şi se ţine de promisiune. El îl sprijină pe vărul său să ocupe tronul Moldovei. Inspirat de povestea tatălui lui Vlad Ţepeş, Ștefan cel Mare comandă un steag liturgic şi de luptă pe care să fie înfățișat Sfântul Gheorghe şi dragonul cu trei capete. În anul 1500 Ștefan cel Mare dăruiește acest steag mânăstirii Zografu de pe Sfântul Munte Athos.

În anul 1459, Vlad Ţepeş își răzbună tatăl său şi desfiinţează boierimea nobiliară, pe unii îi trage în ţeapă, iar pe restul îi trimite la cetatea Poenari de pe râul Argeș, pentru a munci acolo. Averea lor este împărţită poporului.

În memoria lui Vlad Dragonul,
Mihail Homerillum


E-Mail: M.Homerillum@Foc-în-Agora.Eu


Copyright@2016 by Foc în Agora


Termeni şi condiţii