ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
Referitor la abundență și gratuitate



Am primit multe aprecieri și felicitări din partea multor cititori referitor la lucrările mele care tratează conceptul de abundență și gratuitate. Pentru aceste aprecieri și felicitări mulțumesc mult cititorilor mei.

O persoană îmi trimite însă, pe rețelele de socializare, o întrebare care sună cam așa:

Dacă tot promovezi și susții conceptul de abundență și gratuitate atunci trebuie să-mi oferi gratuit toate lucrările tale, deoarece tu ești prima persoană care ar trebui să dai exemplu în acest sens.

În acest articol doresc să-i răspund acestei persoane cu toate că, dacă ar fi citit cu mare atenție articolele mele referitoare la tematicile economice, ar fi trebuit să știe deja răspunsul la această întrebare. Această persoană o voi numi în acest articol domnul X.

Către domnul X:

Pe pagina mea de internet, Foc în Agora, găsiți multe lucrări de ale mele la care am lucrat ani de zile și pe care le ofer gratuit. Dacă ați fi citit cu mare atenție lucrările mele din cadrul tematicilor economice ați fi înțeles foarte repede și ușor faptul că oferirea gratuită a tuturor lucrărilor se poate face numai la nivel macroeconomic, deci nu se poate face în interiorul unei gospodării individuale, și într-o societate în care există abundență și gratuitate. Deoarece acest lucru este foarte ușor de înțeles, întrebarea dvs. o evaluez numai ca pe un atac josnic la adresa conceptului de abundență și gratuitate, eventual ca un atac josnic la adresa mea. În loc să lansați atacuri josnice la adresa persoanelor care susțin adevărul și conceptele pentru bunăstare și libertate ar fi mult mai bine să vă angajați activ și dvs. pentru adevăr, libertate și bunăstare pentru toți. Este foarte probabil faptul că dvs. nu ați citit mai nimic din cadrul lucrărilor mele cu caracter economic deoarece, în afara unei întrebări puerile, nu ați adus nici un argument consistent împotriva conceptului de abundență și gratuitate. Ar fi inteligent din partea dvs. să citiți nu numai titlurile articolelor ci și conținutul lor. În felul acesta ați înțelege în mod profund faptul că abundența și gratuitatea în societate este un lucru natural și firesc.

După cum am mai spus mai sus, pe pagina mea de internet „Foc în Agora” ofer cărți în mod gratuit. Mai mult decât atât, ofer și informații foarte prețioase pentru societate în cadrul articolelor și al materialelor mele audio și video. Aceste informații sunt rezultatul a mai multor ani de cercetări intense. Unele cărți le ofer contra unor donații. Mărimea donației este rezultată din cheltuielile avute în cadrul cercetării și este rezultată de costurile editării, ale tipăririi, ale fabricării acestor cărți și de alte costuri aferente precum taxe, impozite, energie electrică, etc. În cadrul acestor donații nu există profituri. De aceea ele se numesc donații și nu prețuri. Prețurile includ întotdeauna profituri. În concluzie, nu cer absolut niciun ban pentru munca mea, ci numai pentru recuperarea cheltuielilor pe care le am în cadrul acestor activități.

În lucrările mele explic pe înțelesul tuturor și în mod profund fenomene complexe de ordin politic, economic și social. Explicarea unor fenomene complexe pe înțelesul tuturor și în mod profund este un lucru mult mai greu decât explicarea acestora în jargonul abstract, alambicat și înșelător al auto-intitulaților experți. Lui Albert Einstein i se atribuie următorul citat:

Dacă nu reușești să explici un lucru unui copil de șase ani, atunci nici tu nu ai înțeles acel lucru.

După cum observi, numai dacă ai înțeles un lucru în mod profund îl poți explica pe înțelesul tuturor. Înțelegerea profundă a fenomenelor de ordin politic, economic și social necesită însă o muncă îndelungată și intensă în cercetare, necesită prelucrarea informațiilor acumulate în cercetare, necesită sintetizarea lor și redarea lor într-o formă în care până și un elev de liceu să le poate înțelege. Informațiile pe care le ofer sunt în concordanță cu experiențele mele de viață, sunt în concordanță cu adevărul pe care l-am recunoscut prin meditație, introspecție analitică, intuiție și observarea directă și atentă a fenomenelor respective. În consecință, aceste informații sunt foarte consistente și în conformitate cu adevărul.

Abundența și gratuitatea este un concept natural, firesc și logic. Indiferent ce cale logică folosești ajungi la faptul că abundența și gratuitatea este un lucru firesc care nu poate fi suprimat decât prin monopolizarea lor de către o clasă minoritar-oligarhică. Vă prezint în mod succint mai multe căi logice care arată în mod clar că abundența și gratuitatea sunt lucruri absolut firești, naturale și logice.

Toate bogățiile naturale provin de la Pământ și de la Soare. Pământul și Soarele ne oferă aceste bogății în mod gratuit. Forța noastră de muncă am obținut-o tot gratuit. Este foarte firesc ca noi să oferim pe mai departe toate produsele și serviciile în mod gratuit.

Teoria economică spune că, atunci când deficitul de marfă este zero, mărfurile și serviciile trebuie să fie gratuite. Deficitul de marfă este cererea minus oferta. În societatea în care trăim tehnologia este atât de avansată încât deficitul de marfă se poate elimina și deci produsele și serviciile pot fi gratuite pentru toți.

Concernele mafiei financiare obțin profituri uriașe, chiar și în perioadele de crize financiare sau în perioadele de crize economice. Obținerea de profituri înseamnă în fapt că aceste concerne au recuperat toate cheltuielile, înseamnă că au recuperat investițiile, impozitele, taxele, redevențele, salariile oferite angajaților lor, etc. În consecință bogățiile naturale, pe care aceste entități economice le obțin, le obțin în mod gratuit. Mai mult decât atât, ele obțin și forță de muncă în mod gratuit deoarece inclusiv salarile plătite angajaților lor au fost recuperate. După cum observi concernele oligarhiei obțin totul gratuit. În consecință, toate produsele și serviciile lor ar trebui să fie oferite în mod gratuit.

După cum observi, indiferent de calea logică pe care mergi, atât căile experimentale cât și cele deductive duc în mod inevitabil la abundență și gratuitate. Numai într-o societate în care toate produsele și serviciile sunt gratuite există libertate. Pentru a înțelege mai bine conceptul de abundență și gratuitate, te rog citește cu mare atenție articolele cu tematică economică de pe pagina mea de internet.

Doresc să vă mai spun ceva. Experiențele mele de viață, dar cercetările mele multidisciplinare, mi-au dovedit în mod foarte clar faptul că oamenii materialiști-extremiști și vicleni sunt foarte activi pe planeta pe care trăim. În schimb, oamenii inteligenți, iubitori, cumsecade și de bun-simț nu prea sunt activi și lasă de obicei adevărul și concepțiile nobile la voia întâmplării. Așa se face că în țara noastră, dar și în majoritatea țărilor lumii, domnește minciuna, frauda, escrocheria, sărăcia și umilința pentru majoritatea cetățenilor, bogăția uriașă nemeritată și nenecesară pentru o minoritate de oameni, corupția, boala, poluarea și crima.

Filozoful irlandez Edmund Burke (12.01.1729 – 09.07.1797), a spus următorele cuvinte:

Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.

În consecință, dacă dorim o lume mai bună trebuie ca oamenii inteligenți, iubitori, cumsecade și de bun-simț să fie activi în societate și să promoveze cu toată forța lor adevărul și concepțiile nobile și valoroase.

Cu stimă și prețuire pentru toți oamenii care promovează adevărul,
Mihail Homerillum


E-Mail: M.Homerillum@Foc-în-Agora.Eu


Copyright@2016 by Foc în Agora


Termeni şi condiţii