FIINȚA UMANĂ
Ființă suverană, morală și trihotomică



O definiție științifică unanim acceptată a sintagmei „ființă umană” nu există până în clipa de față. Există anumite definiții în dicționare sau în alte cărți. Aceste definiții sunt diferite și, în opinia mea, ele sunt inconsistente și incomplete, deci ele sunt nesatisfăcătoare. De aceea, voi îndrăzni eu să ofer o definiție a acestei sintagme în așa fel încât orice om rațional să poată fi de acord cu ea.

Definiție:

Ființa umană, numită și om, este o ființă suverană, morală și trihotomică formată din corp invizibil (= spirit și suflet), din corp material (= trup material) și din corp extins (= proprietate echitabilă = toate lucrurile de care are nevoie pentru a putea trăi în mod decent). Ea este dotată cu diferite tipuri de inteligență, cu creativitate și inventivitate. Ființa umană se supune numai legilor naturii, care pot fi intitulate și legile naturale sau legile cosmice, și legilor morale. Ființa umană, fiind suverană, se situează d.p.d.v. al drepturilor sale deasupra entităților fictive precum persoane (notă: termenii „ființă umană” și persoană sunt doi termeni total diferiți), state, instituții statale sau non-statale, bănci, firme, corporații, etc. Ființa umană are numai drepturi față de entitățile fictive și nu are nicio datorie și nicio obligație față de acestea.

În consecință, ființa umană se naște cu trei valori: valoarea spiritualo-intelectuală, forța de muncă și proprietatea echitabilă (= corpul extins). Valoarea spiritualo-intelectuală decurge din faptul că ființa umană are suflet și spirit. Valoarea numită forță de muncă decurge din faptul că ființa umană are corp material cu ajutorul căruia poate produce mărfuri și poate oferi servicii. Valoarea numită proprietate echitabilă (= corp extins) este proprietatea oferită de comunitate la nașterea ei și este un drept inalienabil al fiecărui nou-născut. Proprietatea echitabilă este o parte echitabilă din teritorul deținut de comunitatea respectivă.

Valoarea spiritualo-intelectuală este o valoare foarte mare deoarece omul poate crea diverse lucrări, invenții, inovații, optimizări ale unor procese de producție, iar toate aceste creații ale unui singur om poate aduce mașinii economice profituri de milioane sau chiar de miliarde de euro.

Valoarea forței de muncă este și ea o valoare foarte mare. Firma la care lucrează un om reține 99% din rezultatele muncii acelui om. Salariul, în România, este numai 1% din profitul realizat pe locul de respectiv de muncă. Înmulțește salariul tău cu 100 pentru a afla valoarea în bani a produselor create de tine și/sau a serviciilor oferite de tine într-o singură lună, înmulțește rezultatul obținut cu 12 pentru a afla valoarea în bani a produselor create de tine și/sau a serviciilor oferite de tine într-un singur an, după care înmulțește rezultatul cu numărul de ani în care ai activat în acea firmă pentru a afla valoarea în bani a produselor create de tine și/sau a serviciilor oferite de tine. În acest fel afli valoarea proprietății exprimate în bani create de tine prin forța ta de muncă.

Valoarea proprietății echitabile este și ea foarte mare. În România, proprietatea echitabilă a unui cetățean român este de cca. 1 ha de pământ. Prețul unui 1 ha de pământ este actualmente (2017) evaluat la cca. 5.000 de euro, însă mai important chiar decât acest preț este valoarea în bani care se poate obține din exploatarea acelui 1 ha de pământ. Pe acea suprafață de pământ se pot cultiva legume și fructe. În acest caz valoarea profitului rezultat din expoatarea acestei suprafețe de pământ este relativ mică. Pe acea suprafață de pământ se pot amplasa panouri solare sau eoliene pentru a obține energie electrică, se pot amplasa sonde de extragere a țițeiului, se pot construi mine pentru extragere de minereu, aur, argint sau alte minereuri prețioase. În acest caz, se pot obține profituri uriașe de pe acea suprafață de teren.

Însumând toate aceste trei valori ale ființei umane, deci valoarea spiritualo-intelectuală, valoarea forței sale de muncă și valoarea proprietății echitabile rezultă o valoare foarte mare care poate fi chiar mai mare de milioane de euro. Odată cu nașterea ființei umane se nasc două entități fictive și anume: persoana naturală și persoana legală.

Persoana naturală, denumită și persoană privată, este o entitate fictivă ce ia naștere în mod natural în momentul nașterii copilului și constă din setul de date ce definește copilul respectiv și anume: numele și prenumele copilului, sexul, data nașterii, locul nașterii, numele și prenumele părinților, etc.

Persoana legală, denumită și persoană publică, este o entitate fictivă ce ia naștere în mod artificial în momentul creării „certificatului medical constatator al noului-născut” de către stat, statul fiind în fapt o corporație. Ea este definită de setul de date ce definește copilul respectiv și din setul de date pe care funcționarul public, respectiv medicul, din însărcinarea statului le completează în formularul denumit „certificatului medical constatator al noului-născut” și anume: CNP, numărul certificatului, semnătura și parafa medicului și alte date adiționale. Persoana legală se numește în codul civil persoană fizică deoarece setul respectiv de date se află pe un suport fizic, el se află de obicei pe o hârtie securizată sau pe un card de plastic.

Deoarece ființa umană se naște cu aceste trei valori, statul, care este în fapt o corporație și joacă rolul de instituție tutelară, creează un cont pe numele fiecărei persoane legale în care se depune o anumită sumă de bani. Această sumă de bani se consideră a fi valoarea totală exprimată în bani, rezultată din cele trei valori, a ființei umane.

Notă adițională:
Noi știm că banii nu pot exprima cu adevărat aceste valori, însă aceasta este o altă tematică pe care am tratat-o deja în lucrările precedente.

În România, spre exemplu, fiecare român are un cont secret deschis la nașterea sa de corporația România. Corporația România este structurată și funcționează ca un trust Cestui Que Vie semi-secret. Pe fiecare cont se află sume mari de bani, în jur de zeci de milioane de euro. El este administrat de SC DEPOZITARUL CENTRAL SA, D-U-N-S® Număr 565745721, str. Făgăraș 25, București. De pe acest cont corporația România plătește firmelor respective toate facturile românilor, ajutorul de șomaj, ajutorul social, alocațiile, pensiile și datoriile. Facturile pe care le primești prin poștă sunt plătite deja de corporația România și ele sunt în fapt dividentele pe care trebuie să le primești de la firma de utilitate publică. Deoarece ființa umană se supune legilor morale și este o ființă inteligentă, ea este o ființă pacifistă. Ea nu are nevoie de tribunale și judecătorii deoarece ea nu datorează absolut nimic entităților fictive, precum statul, instituții statale sau non-statale, bănci, firme, corporații, etc. și își poate rezolva singură litigiile pe care eventual le are cu ceilalți oameni. Orice om poate greși. În momentul în care un om a greșit față de altcineva el își oferă scuzele de rigoare și își îndreaptă greșeala. În consecință, ființa umană nu are nevoie nici de tribunale și nici de judecătorii.

Ființele umane nu au nevoie să plătească nicio notă de plată, nicio amendă, nicio factură, niciun împrumut, nicio dobândă, etc. deoarece aceste plăți sunt destinate persoanei, iar persoana este o entitate fictivă creată de stat. Statul este administratorul persoanelor și de aceea el este acela ce trebuie să preia toate aceste plăți. În loc ca oamenii să primească facturi de plată trebuie ca ei să primească dividende. Oamenii din lumea întreagă lucrează la strategii prin care să devină proprietarii de drept ai proprietății și ai conturilor lor fiduciare. Mai mult decât atât, oamenii nu pot fi trași la răspundere pe cale judiciară din cauza unor litigii financiaro-bancare, iar în cazul acestor procese statul, în speță judecătorul respectiv, deoarece el este reprezentatul statului în acel proces, este tras la răspundere. Judecătorul, însă, în momentul în care omul respectiv se anunță în fața lui și se identifică sub formă de persoană, poate plasa acuzația ce planează asupra sa persoanei respective, iar omul care s-a identificat cu persoana trebuie să plătească cheltuielile de judecată și celelalte sancțiuni financiare impuse de judecător.

În articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se face referire la ființa umană:

Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.

În articolul 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se face referire la persoană:

Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituţie sau lege.

Din articolul 1 și 8 al Declarației Universale a Drepturilor Omului observăm clar diferența dintre ființă umană și persoană. Ființa umană se naște liberă și are demnitate și drepturi. Ea este înzestrată cu rațiune și conștiință și se comportă în raport cu altă ființă umană în spiritul fraternității. Observăm că ființa umană nu are absolut nicio îndatorire și nicio obligație față de vreo entitate fictivă precum statul, instituții statale sau non-statale, bănci, firme, corporații, etc. În cazul persoanei, observăm că în fața instanțelor juridice naționale nu există ființă umană, ci numai persoană, iar această persoană ar avea chipurile drepturi fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege. Aceste paragrafe sunt corecte deoarece ființa umană este suverană și nu are nicio îndatorire sau obligație față de entitățile fictive, în timp ce persoana (= entitatea fictivă creată de sistem) poate fi recunoscută numai de o altă entitate fictivă precum instanțele juridice. Consecință: Chiar și Declarația Universală a Drepturilor Omului face o distincție clară între ființa umană și persoană.

În majoritatea statelor lumii, cu excepția S.U.A., nu există vreo definiție legală a sintagmei „ființă umană”.

Acest lucru este logic deoarece, statele, fiind niște entități fictive, nu pot relaționa cu ființele vii precum ființele umane. Singura definție legală pentru sintagma „ființă umană”, conform cercetărilor mele de până în prezent, o putem regăsi în „Title 1 of U.S. Code § 8” (= paragraful 8, capitolul 1 din codul Statelor Unite). Înțelegerea definiției de „ființă umană” din acest cod te va face să pricepi modul în care sistemul definește „ființa umană”, repercursiunile dramatice pe care le are această definiție asupra oamenilor și modalitatea prin care să îți preiei drepturile pe care le ai încă din naștere. Citește foarte atent această definiție! La început voi prezenta definiția originală, scrisă în limba engleză, după care voi prezenta traducerea ei în limba română, iar la final voi oferi câteva explicații pe marginea acestei definiții.

Title 1 of U.S. Code § 8 - „Person”, „human being”, „child”, and „individual” as including born-alive infant:

(a) In determining the meaning of any Act of Congress, or of any ruling, regulation, or interpretation of the various administrative bureaus and agencies of the United States, the words „person”, „human being”, „child”, and „individual”, shall include every infant member of the species homo sapiens who is born alive at any stage of development.

(b) As used in this section, the term „born alive”, with respect to a member of the species homo sapiens, means the complete expulsion or extraction from his or her mother of that member, at any stage of development, who after such expulsion or extraction breathes or has a beating heart, pulsation of the umbilical cord, or definite movement of voluntary muscles, regardless of whether the umbilical cord has been cut, and regardless of whether the expulsion or extraction occurs as a result of natural or induced labor, cesarean section, or induced abortion.

(c) Nothing in this section shall be construed to affirm, deny, expand, or contract any legal status or legal right applicable to any member of the species homo sapiens at any point prior to being „born alive” as defined in this section.

Traducerea:

Capitolul 1 din Codul Statelor Unite, paragraful 8 - „Persoană”, „ființă umană”, „copil” și „individ” inclusiv copil născut viu:

(a) Pentru a determina semnificația oricărei legi a Congresului, sau a oricărei decizii, regulament, sau interpretări ale diverselor birouri administrative și agenții ale Statelor Unite, termenii „persoană”, „ființă umană”, „copil”, și „individ” va include orice copil, membru al speciei homo sapiens, care este născut viu în orice stadiu de dezvoltare.

(b) Termenul „născut viu”, în sensul utilizat în acest paragraf, referitor la un membru al speciei homo sapiens, înseamnă expulzia sau extragerea completă a acelui membru din mama sa în orice stadiu de dezvoltare care, după o astfel de expulzie sau extracție, respiră sau are bătăi de inimă, puls al cordonului ombilical sau mișcări evidente ale mușchilor voluntari (n.a. mușchii voluntari înseamnă mușchii acționați prin voință proprie) indiferent dacă cordonul ombilical a fost tăiat și indiferent dacă expulzia sau extragerea apare ca rezultat al travaliului natural sau a celui indus, al operației cezariene sau al avortului provocat.

(c) Nimic din acest paragraf nu trebuie interpretat pentru a afirma, a contesta, a extinde sau a restrânge vreun statut legal sau drept legal aplicabil al vreunui membru al speciei homo sapiens în niciun moment înainte de a fi „născut viu” precum s-a definit în acest paragraf.

Explicația definiției de mai sus:

În subparagraful a) din definiția de mai sus copilul, în stadiu de născut viu, este definit ca fiind „persoană”, „ființă umană”, „copil”, și „individ”. Expresia „născut viu în orice stadiu de dezvoltare” se referă la faptul că există nașteri premature, nașteri la termen și nașteri postmature.

În cadrul nașterilor premature stadiul de dezvoltare al noului născut este prematur, în cadrul nașterilor la termen stadiul de dezvoltare a noului născut este normal, iar în cadrul nașterilor postmature stadiul de dezvoltare a noului născut este postmatur. Scriu acest lucru deoarece la o citire superficială a textului cititorul poate crede că expresia „născut viu în orice stadiu de dezvoltare” poate însemna bebeluș, copil, adolescent, matur sau bătrân ceea ce este incorect. Reținem: copilul nou născut este, conform definiției de mai sus, „persoană”, „ființă umană”, „copil” și „individ”.

Acest lucru este foarte important de reținut deoarece, după cum vom vedea mai târziu, copilul își va pierde calitatea de „ființă umană” și în momentul în care este înregistrat va rămâne cu statutul legal de „persoană” ceea ce îl va transforma în sclav, însă el are posibilitatea de a-și recupera statului de „ființă umană” dacă se anunță autorităților că este ființă umană vie și dacă încheie un contract între persoana naturală și cea legală prin care persoana legală împuternicește persoana naturală să preia toată puterea asupra personei legale.

Subparagraful b) consider că nu este necesar a fi explicat deoarece este destul de explicit.

În subparagraful c) observăm că se insistă asupra faptului că paragraful 8 nu trebuie în niciun caz interpretat. De remarcat este expresia „drept legal aplicabil”. De ce oare se numește „drept legal aplicabil” și nu „drept legal”? Se numește așa deoarece există și un alt fel de drept legal și anume „drept legal” pe care îl mai putem numi „drept legal în vigoare”, „drept legal valid”, „drept legal general valabil” sau „drept legal valabil până la revocare”. Care este diferența dintre „drept legal aplicabil” și „drept legal în vigoare”? „Dreptul legal aplicabil” se aplică în mod automat fără a fi nevoie de vreo cerere, de vreo decizie sau de altceva, în timp ce „dreptul legal în vigoare” se poate oferi în funcție de voința instituției respective numai la cerere, printr-o decizie sau în urma altei acțiuni asemănătoare acestora. „Dreptul legal în vigoare” se poate refuza dacă instituția respectivă dorește să facă acest lucru. Persoanelor le este oferit „dreptul legal în vigoare”. Vom vedea mai încolo că între ființă umană și persoană este o diferență foarte mare.

Expresia „înainte de a fi născut viu” poate conduce la credința că subparagraful c) se poate referi la embrionul uman sau la fetusul uman deoarece numai aceștia pot exista înainte de născutul viu. Embrionul uman este produsul în urma actului de concepție în primele trei luni de viață, iar fetusul uman este produsul în urma actului de concepție, care a depășit stadiul de embrion dar care nu a ajuns încă să fie născut. Subparagraful c) nu se poate referi nici la embrionul uman și nici la fetusul uman deoarece aceștia nu au „vreun statut legal sau drept legal aplicabil” și niciunul dintre aceștia nu pot fi „membru al speciei homo sapiens” deoarece ei nu sunt încă născuți. În consecință, acest subparagraf se referă la orice om din societate căci expresia „înainte de a fi născut viu” înseamnă pur și simplu „înainte ca respectivul să facă dovadă că este născut viu”.

Termenul „ființă umană” nu apare niciodată în Constituția României și nici în celelalte legi subsecvente. Cuvântul „om” apare numai o singură dată în Constituția României și anume în articolul 1, §3:

Constituția României, articolul 1, §3:

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

După cum observi, în Constituția României, articolul 1, paragraful 3 se referă la demnitatea omului, deci la demnitatea ființei umane.

Acest lucru este corect deoarece numai ființa umană (= om) poate fi posesoare de demnitate, în timp ce persoana și cetățeanul (= cetățeanul este în fapt o persoană angajată în corporația România ca funcționar public; vezi numărul de personal din pașaport) nu pot fi posesori de demnitate deoarece ele sunt entități fictive create de stat. Persoana legală este o entitate fictivă creată de sistem. Ea este o structură formată din date precum din nume, prenume, etc. și deci ea nu este totuna cu ființa umană. Cetățenia este o în fapt o caracteristică a persoanei. Cetățenia apare în actele de identitate ale persoanei și deci este și ea o noțiune inventată și fictivă. Ființa umană nu este cetățean al vreunui stat, ci poate fi considerată, dacă dorim să o considerăm cetățean, ca fiind cetățean al planetei Pământ sau cetățean al Universului.

După cum observi, în Constituția României, articolul 1, paragraful 3, atunci când este vorba de drepturi și libertăți apare cuvântul cetățean și nu ființă umană sau om. Numai cetățeanului, respectiv persoanei, i se pot acorda drepturi și libertăți de către stat deoarece statul ca entitate fictivă poate acorda drepturi și libertăți numai unei entități fictive precum cetățeanului sau persoanei. La o analiză atentă, însă, aceste drepturi și libertăți sunt specioase și nicidecum reale. Se spune că cetățeanul, respectiv persoana, are drept la învățătură, are libertatea de a-și dezvolta spiritualitatea, are drept la ocrotirea sănătății, la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, de a fi ales în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European, de a participa la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri, de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

Orice om realist cunoaște din propria experiență că aceste așa-numite drepturi sunt restricționate în legile subsecvente, de aparatul administrativ al statului și ele nu se oferă automat, ci sunt condiționate, astfel încât în cele din urmă din aceste „drepturi” nu mai rămâne absolut nimic.

Exact acesta este modelul după care se ofereau „drepturi” sclavilor în Roma Antică. Și în Roma Antică, ca și în ziua de astăzi, sclavii erau lăsați să creadă că au drepturi cu toate că ei nu aveau absolut niciun drept. Dar să luăm pe rând și să analizăm în mod succint aceste „drepturi și libertăți”.

Dreptul la învățământ nu poate fi un drept real deoarece învățământul din ziua de astăzi se bazează pe îndoctrinare și creează oameni obedienți care să funcționeze ca niște rotițe în mecanismul economic. În instituțiile de învățământ nu se pune accent pe înțelegere, ci pe memorarea unor informații care sunt în marea lor majoritatea neadevărate, neștiințifice, incomplete și inutile. Instituțiile de învățământ nu predă informații utile precum: cum să-ți realizezi sensul tău în viață, cum să devii fericit, cum să faci să ai bunăstare, cum să extragi energie din mediul înconjurător astfel încât gradul tău de independență față de sistem să se mărească, cum să te hrănești din flora spontană pentru a supraviețui unei situații critice, etc. În consecință, așa-zisul drept la învățătură nu aduce cu sine niciun beneficiu omului și deci nu poate fi considerat drept.

„Libertatea de a-și dezvolta spiritualitatea” este o expresie prin care se poate înțelege orice, însă, sistemul dă în legile sale de înțeles că spiritualitatea ar fi totuna cu religia. De aceea în paragraful 7, articolul 32, capitolul II (Drepturile și libertățile fundamentale) din Constituția României se spune:

(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Orice om emancipat știe faptul că religia este îndoctrinare, iar îndoctrinarea nu poate fi un drept.

Dreptul la ocrotirea sănătății este și el doar un drept aparent. Omul poate fi sănătos numai dacă există multă natură și dacă solul, apa și aerul sunt necontaminate și se găsesc în starea lor naturală. În societatea noastră observăm cum natura este jefuită și distrusă și cum solul, apa și aerul sunt poluate. Deoarece solul, apa și aerul sunt poluate, alimentele sunt și ele pline cu substanțe chimice dăunătoare sănătății. Sistemul medical și cel farmaceutic din ziua de astăzi nu vindecă, ci produc clienți, adică mențin oamenii într-o permanentă stare de boală pentru a produce mai multe profituri deoarece de pe urma oamenilor sănătoși sistemul medical și cel farmaceutic nu au nimic de câștigat. Aici sunt foarte multe de spus. În consecință, omul are dreptul la ocrotirea sănătății numai pe hârtie.

Dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic este și el un drept ce nu apare în realitate, ci numai pe hârtie deoarece pământul, apa și solul sunt în permanență otrăvite de mașina economică.

Dreptul de a fi ales în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale este și el un drept aparent. Poți beneficia de acest drept numai dacă ești deja ales în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale. Dacă nu ești ales în aceste instituții, nu poți spune că beneficiezi de acest drept, iar dacă nu poți beneficia de acest drept acest drept este un drept aparent și nu real. De acest drept pot beneficia numai cei aleși, deci un foarte mic procent din populație. De obicei sunt aleși aceiași indivizi în aceste instituții ceea ce ne face să credem că alegătorii și alegerile sunt manipulate cu ajutorul banilor și al altor mijloace. În consecință, dreptul de a fi ales în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale nu poate fi un drept real.

Dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European nu poate fi nici acesta un drept. Dreptul de a alege un stăpân dintre stăpânii propuși de oligarhia mondială nu poate fi un drept pentru o ființă suverană precum este ființa umană deoarece ființa umană nu are nevoie de stăpâni. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European este asemănănător cu dreptul de a fi ales în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale și deci este și el un drept aparent și nu real.

Dreptul de a participa la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri sunt și ele în mare parte drepturi aparente. Dreptul de a participa la mitinguri, demonstraţii nu aduce niciun beneficiu vizibil. Dimpotrivă! Participarea la mitinguri și demonstrații aduce după sine cheltuieli, pierdere de timp și nu de puține ori ea mai aduce cu sine amenzi, rețineri de către poliție sau chiar răni și moarte în cazul confruntările cu poliția și jandarmeria. Dreptul de a participa la procesiuni și alte întruniri sunt drepturi minimale. Ar fi fost extraordinar de obraznic din partea autorităților ca participarea la procesiuni și întruniri să fi fost interzise. Aici mai trebuie adăugat faptul că toate aceste „drepturi” sunt foarte puternic îngrădite de legile subsecvente și de autorități prin condiționări birocratice.

Dreptul de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere este și el un drept aparent. De pe urma acestui drept nu pot avea vreun beneficiu decât cei din vârful structurii respective. Ceilalți trebuie de obicei să plătească o taxă și asocierea la aceste entități duce și la pierdere de timp. Se cunoaște faptul că aceste entități sunt conduse întotdeauna de oameni din cadrul oligarhiei. Acest drept este și el îngrădit de legi subsecvente, de condițiile din statutul entității respective și de alte condiționări birocratice. Partidele politice, sindicatele și patronatele, dar și alte forme de asociere, sunt în marea lor majoritate entități construite de oligarhie pentru a domina și controla marea masă a populației. În consecință, acest „drept” nu aduce niciun folos vizibil majorității oamenilor și deci nu poate fi un drept real.

În paragraful 1, articolul 41, din Constituția României se spune referitor la muncă:

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de munca este liberă.

Această formulare a unui așa-zis drept la muncă nu se referă la dreptul de a avea un loc de muncă, ci numai la alegerea profesiei, a meseriei, a ocupației și a locului de muncă. Alegerea profesiei, a meseriei, a ocupației și a locului de muncă nu aduce niciun beneficiu omului dacă acesta nu are un loc de muncă, iar dreptul la un loc de muncă nu există în Constituția României. Milioane de oameni din România nu au un loc de muncă. Acești oameni nu au niciun beneficiu de pe urma „dreptului la muncă”. În consecință, inclusiv acest „drept” este un drept iluzoriu și nu real.

În dreptul internațional și în cel național, ființa umană (= om) nu există deoarece nu există nicio defininție legală a acestei expresii. Ființa umană (= om) apare în legi numai în momentul nașterii sale, spre exemplu în Capitolul 1 din Codul Statelor Unite, paragraful 8 (Title 1 of U.S. Code § 8 ) și în momentul când este moartă, spre exemplu în legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare. Nici în Codex Iuris Canonici, în care se regăsește codul dreptului ecleziastic al bisericii romano-catolice, nu există definiția ființei umane (= om). În Codex Iuris Canonici există cuvântul „om” de trei ori, de două ori se referă la botez, însă există cuvântul „persoană” de 108 ori. În Canonul 96 din cadrul acestui Codex Iuris Canonici, ființa umană (= om) devine persoană prin botez. Dreptul ecleziastic privează ființa umană (= om) de drepturile sale inalienabile, pe care le are prin faptul că este o ființă spirituală, prin ritualul numit botez, tranformând ființa umană într-o persoană, și certifică acest lucru prin certificatul de botez. Acest lucru este sclavie și escrocherie.

Persoana legală este per definție ficțiune juridică, paiață, nume legal, fond fiduciar, titlu de proprietate, hârtie de valoare, stoc depozitat și obiect, deci devine ceva non-real. Entitățile fictive, i.e. persoanele nu pot interacționa niciodată cu entitățile reale, spre exemplu cu ființele umane (= oamenii). În consecință, așa-numitul sistem juridic nu poate interacționa niciodată cu ființele umane (= oamenii) deoarece acest sistem nu se adresează lor.

Un alt aspect demn de menționat în legătură cu ființa umană este faptul că știința și anume biologia consideră ființa umană (= om) ca făcând parte din regnul animal și deci este considerată ca fiind animal. Iată ce spune Lexiconul Online Wikipedia despre ființa umană (= om).

The word „animal” comes from the Latin animalis, meaning having breath, having soul or living being. In everyday non-scientific usage the word excludes humans– that is, „animal” is often used to refer only to non-human members of the kingdom Animalia; often, only closer relatives of humans such as mammals and other vertebrates, are meant.The biological definition of the word refers to all members of the kingdom Animalia, encompassing creatures as diverse as sponges, jellyfish, insects, and humans.

Traducere:

Cuvântul „animal” provine din termenul latin animalis, ce înseamnă având respirație, având suflet sau ființă vie. În utilizarea cotidiană și non-științifică acest cuvânt exclude oamenii – adică „animal” este deseori folosit pentru a ne referi la regnul animal; deseori se înțeleg prin acest cuvânt numai rudele apropiate ale oamenilor precum mamiferele și alte vertebrate. Definiția biologică a acestui cuvânt se referă la toți membrii din regnul animal, ce cuprinde diverse creaturi precum: spongieri, acalefe, insecte și oameni.

În consecință, ființele umane (= oamenii) aparțin, conform definiției din biologie, regnului animal și sunt deci animale. Aceasta este un lucru foarte important de știut deoarece dacă îl cunoaștem înțelegem mai bine ceea ce se spune în CCU (= Codul Comercial Uniform), în engleză UCC (= Uniform Comercial Cod). Codul Comercial Uniform este un Act Uniform cu ajutorul căruia se uniformizează legile referitoare la tranzacțiile comerciale. Iată ce se spune în definția mărfurilor din UCC Section §2-105(1):

(1) Goods means all things (including specially manufactured goods) which are movable at the time of identification to the contract for sale other than the money in which the price is to be paid, investment securities (Article 8) and things in action. Goods also includes the unborn young of animals and growing crops and other identified things attached to realty as described in the section on goods to be severed from realty.

Traducere:

(1) Mărfuri înseamnă toate lucrurile (inclusiv și îndeosebi mărfurile fabricate) care sunt mobile la momentul identificării lor în vederea contractării lor pentru a fi vândute, altele decât banii cu care va fi plătit prețul, investițiile de portofoliu (Articolul 8) și lucrurile în funcțiune. Mărfurile includ deci puii nenăscuți ai animalelor și recolta aflată în creștere și alte lucruri identificate ce aparțin proprietății reale precum cele ce au fost descrise în secțiunea despre mărfurile care sunt separate de proprietatea reală (Secțiunea 2-107).

Din UCC Section §2-105(1) aflăm faptul că „puii nenăscuți ai animalelor” sunt mărfuri. Din definiția biologică aflăm că oamenii sunt animale. În consecință, conform UCC Section §2-105(1), embrionii și fetușii umani sunt mărfuri și se pot vinde. Această deducție este corectă căci în prezent există deja embrioni umani care se vând. Deoarece animalele se pot vinde, iar ființa umană este considerată de știință ca fiind animal, se pot vinde și chiar închiria inclusiv ființe umane.

În fapt, salariul oferit angajaților de către mașina economică este chiria plătită pentru a deține omul respectiv, iar aceasta se poate face deoarece omul are statutul de animal în sistemul în care trăim. Omul, ca ființă suverană, ar avea de fapt dreptul la cel puțin 51% din profitul realizat pe locul lui de muncă. În România angajatul primește numai 1% din profitul realizat pe locul său de muncă. În consecință, dacă angajatul ar fi plătit cu 51% din profitul realizat pe locul său de muncă el ar trebui să primească un salariu de cam 50 de ori mai mare decât cel din prezent. Într-o societate civilizată și echitabilă, omului îi aparțin 100% din rezultatele muncii sale.

Aici apare următoarea problematică:

Cum să procedăm pentru a slăbi lanțurile sclaviei, respectiv pentru a zdrobi lanțurile sclaviei? Să refuzăm definiția științifică care spune că omul este animal sau mai bine să acționăm în societate în așa fel încât animalele, cel puțin cele superioare precum mamiferele dar nu numai ele, să fie tratate așa cum noi, oamenii, am dori să fim tratați?

Gândește-te bine și alege stimate cititor!

Ființa umană, conform legilor în vigoare ale sistemului în care trăim, pierde statutul de „ființă umană” în urma înregistrării nou-născutului în catastifele sistemului prin faptul că sistemul o declară dispărută sau moartă. Acest obicei al sistemului de a declara „ființa umană”, după înregistrarea ei, ca fiind pierdută sau moartă provine din data de 18 noiembrie 1302 când Papa Bonifaciu VIII a emis bula papală: Unam Sanctam creând astfel primul trust fiduciar de tip Cestui Que Vie (CQV).

12.05.2017
Mihail Homerillum


E-Mail: M.Homerillum@Foc-în-Agora.Eu


Copyright@2016 by Foc în Agora


Termeni şi condiţii