PĂMÂNTUL PLAT, IMOBIL ȘI INFINIT
Perspectiva



Introducere


În acest articol îți prezint informații principiale despre Perspectivă, Soare, Lună și Soarele Negru.

Notă: În această lucrare imaginile nu sunt făcute la scară deoarece ele sunt reprezentări ale unor dimensiuni foarte mari, de obicei ele sunt reprezentări ale unor dimensiuni terestre sau cosmice, în raport cu dimensiuni mici, spre exemplu relief sau clădiri. Datorită faptului că aceste imagini reprezintă dimensiuni foarte mari în raport cu dimensiuni mici este foarte dificilă, în cele mai multe cazuri este chiar imposibilă, reprezentarea la scară.

Imaginile din această lucrare oferă o informație suplimentară pentru a înțelege ideile la care ele se referă.


Perspectiva


Perspectiva este structura imaginii provenită din realitatea exterioară trupului uman produsă de sistemul vizual. Mintea interpretează această perspectivă în funcție de informațiile pe care le deține. Dacă mintea deține informații eronate, perspectiva va fi interpretată în mod eronat. Dacă mintea deține informații incomplete, perspectiva va fi interpretată în mod incomplet. În societatea noastră, toți oamenii sunt îndoctrinați încă din copilărie cu informații eronate și incomplete. În consecință, perspectiva este interpretată în mod eronat sau incomplet de marea majoritate a oamenilor.

Aceasta este cauza pentru care oamenii, în majoritatea lor, nu înțeleg faptul că Pământul este plat, imobil și infinit. Interpretarea fenomenului observat vine din minte. Înțelegerea acestui fenomen vine din spirit. Dacă dorești să înțelegi un fenomen, este bine să-l urmărești pe un timp mai îndelungat fără a judeca. Meditează, pentru a opri fluxul mentalo-emoțional din mintea încărcată cu multe informații eronate ce întunecă înțelegerea. După un anumit timp înțelegerea profundă vine de la sine.

Perspectiva este o matrice ce produce o iluzie foarte puternică. Această iluzie este atât de puternică încât până în prezent(octombrie 2017) majoritatea oamenilor nu o înțelege deloc, iar restul o înțelege numai în mod parțial. Este pentru prima dată în istoria omenirii când se prezintă infomații corecte despre Perspectivă, Soare, Lună și Soarele Negru.

Vor trece decenii, sau poate chiar secole, până când aceste informații vor fi înțelese de marea majoritate a oamenilor.

Dar să revin la perspectivă. Am spus așadar că perspectiva este structura imaginii provenită din realitatea exterioară trupului uman produsă de sistemul vizual.

În consecință, sistemul vizual este acela care produce perspectiva și deci pentru a înțelege perspectiva este bine să înțelegem câte ceva despre sistemul vizual.



Când vorbim de ochi, ne referim la ochiul emetrop, adică la ochiul ce produce o vedere normală. Lumina pătrunde prin cornee, prin celelalte straturi ale ochiului și prin cristalin. Cristalinul este o lentilă biconvexă. În final imaginea din exterior este proiectată pe retină sub formă răsturnată. Celulele de pe retină transformă imaginea în impulsuri nervoase. Aceste impulsuri sunt transmise prin nervul optic la creier. Creierul interpretează aceste impulsuri printr-un mecanism complex compus din milioane de neuroni. În acest context este foarte important faptul că ochiul conține o lentilă biconvexă, numită cristalin, care produce întodeauna o imagine sub formă de cerc și concavă. Uneori, datorită structurii din interiorul cercului și a diferitelor grade de luminozitate a culorilor din interiorul lui, concavitatea este percepută a fi convexitate.

Toate luminile de pe cer precum, Soarele, așa-numitele Planete, Luna, Stelele, Haloul Soarelui, Haloul Lunii, Curcubeul par a fi cercuri. Ochiul transformă lumina venită de la aceste fenomene în cercuri.

Faptul că ochiul produce întotdeauna o imagine circulară și concavă se poate observa privind cerul pe o durată mai mare de timp. Vei observa că cerul pare a fi o cupolă. Cerul pare a fi o cupolă datorită faptului că atmosfera terestră este percepută de ochi ca o concavitate.

Mintea funcționează pe diviziune. Altfel spus, mintea înțelege un fenomen mai bine și mai repede dacă fenomenul respectiv este divizat în componetele sale.

Pentru a înțelege perspectiva pe cale mentală mai bine și mai repede voi diviza perspectiva în componentele sale și anume: perspectiva planetară, perspectiva aeriană și perspectiva cosmică.


1. Perspectiva terestră


Perspectiva terestră este perspectiva pe care o are un observator aflat pe sol sau pe apă atunci când se uită în direcția orizontului. Perspectiva terestră se deci poate derula atât la nivelul mării, nivelul mării este considerat în acest caz nivelul zero, cât și la altitudini mai mari ca spre exemplu de pe un munte. În perspectiva terestră, pământul sau apa, ce se află între observator și linia orizontului, par a se ridica de la observator spre orizont, în timp ce cerul pare a coborî spre orizont. Linia orizontului se poate vedea întotdeauna de pe sol sau de pe apă cu condiția ca ea să nu fie obturată de vreun obstacol și ca atmosfera să nu fie încețoșată.

Deoarece pământul pare că se ridică și linia orizontului se află peste tot în jurul tău, îți poți da seama că planeta pare a fi concavă chiar și fără a o privi din nacela unui balon cu aer cald.

Din nacela unui balon cu aer cald aparența de concavitate a planetei este mai perceptibilă datorită faptului că o poți privi de la o altitudine mare și în fața ta nu există obstacole ca pe Pământ pentru a-ți obtura orizontul ceea ce face să poți percepe orizontul ca o linie circulară. Cu cât te ridici mai mult de la nivelul mării, care este considerat a fi nivelul zero, cu atât vezi o suprafața mai mare de pământ sau de apă. Distanța până la linia de orizont se poate calcula cu următoarea formulă:



Acum doresc să trec la structura perspectivei. Înainte de a face acest lucru doresc să își ofer câteva informații premergătoare.



Ne aflăm în interiorul Coridorului Vasari din Florența, Italia. Observă bine perspectiva acestei imagini! Podeaua coridorului pare a se ridica, în timp ce plafonul pare a coborî.

Linia albă și orizontală este linia de la nivelul ochilor. Ea corespunde cu linia orizontului din natură. Nu numai podeaua pare a urca, ci și linile vizuale aflate pe pereții laterali ce se află sub nivelul ochilor. Liniile vizuale sunt liniile oblice și albe. Tot ceea ce se află sub nivelul ochilor pare a se înclina în mod ascensional. Toate liniile vizuale se intersectează într-un punct de pe linia orizontului. Nu numai plafonul pare a coborî, ci și linile vizuale aflate pe pereții laterali ce se află sub nivelul ochilor. Tot ceea ce se află deasupra nivelul ochilor pare a se înclina în mod descendent. Punctul de intersecție a liniilor vizuale se numește „punct de fugă”.

În concluzie, tot ce se află sub linia de nivel al ochilor pare a se înclina în mod ascensional și tot ce se află deasupra acestei linii pare a se înclina în mod descendent.

Acum să trecem la un exemplu din natură.



Observă linia orizontului! Observă faptul că pământul și apa par a se înclina în mod ascensional! Observă că atmosfera terestră pare a se înclina în mod descendent! Dacă ai putea să te uiți de jur împrejur, așa cum te poți uita din nacela unui balon cu aer cald, ai putea observa că linia orizontului pare a fi circulară.

Linia albă din imagine se află sub linia orizontului și este paralelă cu linia orizontului. Ca și linia orizontului, această linie pare a fi circulară, însă cercul format de această linie este ceva mai mic decât cercul format de linia orizontului.

Linia galbenă din imagine se află sub linia albă și este paralelă cu linia orizontului. Și această linie pare a fi un cerc. Cercul format de această linie este ceva mai mic decât cercul format de linia albă. În jurul tău, cam la câțiva metri vei putea percepe pământul ca fiind plat. Din acest exemplu, îți poți da seama că planeta pare a fi concavă și pare a arăta de forma unui castron sau ca o cupolă răsturnată. La fel se întâmplă și cu spațiul aflat deasupra liniei orizontului. Cu cât liniile sunt mai depărtate de linia orizontului cu atât ele formează cercuri mai mici. Aceasta înseamnă că atmosfera terestră pare a fi o cupolă. Acesta este motivul pentru care unii oameni susțin că planeta noastră este acoperită de o cupolă. Concavitatea solului și forma de cupolă a atmosferei terestre sunt însă datorate ochiului care transformă liniile vizuale aflate sub orizont și deasupra orizontului în cercuri.

Să cercetăm acum și să vedem ce se întâmplă cu obiectele îndepărtate și cu cele ce dispar în zare.



Imaginează-ți că această ambarcațiune maritimă se îndepărtează de tine, iar tu te afli pe malul acestei ape. Cu cât se îndepărtează de tine cu atât ea îți va părea mai mică până când va dispărea din câmpul tău vizual. Cu ajutorul unui telescop vei putea readuce această ambarcațiune în câmpul vizual. Acest aspect este foarte ușor de înțeles. Există, însă, un alt aspect pe care foarte mulți oameni nu îl înțeleg și din această cauză ei fac deducții greșite în ceea ce privește interpretarea perspectivei. Această ambarcațiune o poți readuce în câmpul vizual cu ajutorul unui telescop deoarece ea nu a trecut linia orizontului. Ceea ce trece de linia orizontului începe aparent să se scufunde. Porțiunile scufundate nu se mai pot readuce în câmpul de vizibilitatea cu ajutorul telescopului de la nivelul mării. Pentru a readuce în câmpul de vizibilitate porțiunile scufundate trebuie să folosești telescopul și să mărești altitudinea de observare până când obiectul observat se află între tine și orizont.

Prin mărirea altitudinii de observare, lungimea câmpului vizual dintre tine și orizont se mărește ceea ce face ca obiectul observat să se afle între tine și linia de orizont. Prin folosirea telescopului vei putea readuce în acest mod în câmpul vizual obiectul observat.



În imaginea nr.1 vezi clădirile din Chicago de pe malul opus al lacului Michigan și de la o distanță de cam 96 km. Aceste clădiri s-au micșorat foarte mult din cauza distanței dintre observator și clădiri. Deoarece aceste clădiri au dimensiuni mari, ele nu au devenit atât de mici încât să dispară din câmpul vizual. Mai mult decât atât, ele au trecut dincolo de linia orizontului și au început să se scufunde. Porțiunea scufundată se află sub linia orizontului. Această porțiune nu mai poate fi readusă în câmpul de vizibilitate cu ajutorul telescopului de la nivelul mării.

Pentru a readuce această porțiune în câmpul de vizibilitate cu ajutorul telescopului trebuie să mărești altitudinea până când porțiunea observată se regăsește între tine și linia orizontului.

În imaginea nr. 2 vezi aceleași clădiri de la o distanță așa de mică încât ele pot fi văzute micșorate, însă întregi, deci nescufundate. Din fenomenul de scufundare a obiectelor ce trec dincolo de linia orizontului putem deduce că Pământul pare a se înclina în mod descendent pe porțiunea de dincolo de orizont. Acest lucru ne conduce la deducția că Atmosfera Terestră pare a se înclina în mod ascendent pe porțiunea de dincolo de orizont. În acest moment suntem pregătiți pentru a trece la înțelegerea structurii perspectivei.



Pentru a simplifica graficul în așa manieră încât el să fie înțeles de cât mai multă lume, am trasat linii drepte în loc de curbe. Reține însă că unele linii sunt văzute de ochi sub formă de curbe. Înclinarea Pământului, a Atmosferei Terestre și a Atmosferei Cosmice sunt curbe. În consecință, înclinarea ascensională a Pământului de la ochi până la punctul OT este concavă. Această concavitate este orientată în sus, iar înclinarea descendentă a Atmosferei Terestre și a celei Cosmice este și ea concavă. Această concavitate este orientată în jos.

Punctele OT, OC și OK sunt în fapt linii perpendiculare pe planul graficului. Linia de la nivelul ochilor care trece prin punctele OT-OC-OK este în fapt un plan perpendicular pe planul graficului.

Linia vizuală este linia care pornește de la punctul aflat pe mijlocul distanței dintre ochi și este perpendiculară pe linia orizontului. Observă faptul ce pare paradoxal și anume că linia vizuală pare a fi înclinată înspre Pământ, deoarece Pământul pare a se ridica, și ea pare totodată a fi înclinată înspre cer, datorită faptului că Atmosfera Terestră pare a coborî. Această informație este bine de reținut deoarece cu ajutorul ei vei înțelege mai bine perspectiva cosmică.

Pământul este perfect orizontal, însă el pare a se înclina în mod ascensional înspre linia orizontului.

Atmosfera Terestră este perfect orizontală, însă ea pare a se înclina în mod descendent înspre linia orizontului. Punctul OT este în fapt o linie perpendiculară pe acest plan și reprezintă Orizontul Terestru. Atmosfera Terestră este formată din trei niveluri: din primul nivel(= N1), cel de-al doilea nivel(= N2) și cel de-al treilea nivel(= N3). Primul nivel al Atmosferei Terestre(= N1) se înclină în mod ascensional până la nivelul Orizontului Terestru(= OT). Al doilea nivel al Atmosferei Terestre(= N2) se înclină în mod descendent până la Orizontului Terestru(= OT). Al treilea nivel al Atmosferei Terestre(= N3) se înclină în mod descendent până la nivelul format de Orizontul Terestru(= OT) și Orizontului Ceresc(= OC).

Atmosfera Cosmică este perfect orizontală, însă ea pare a se înclina în mod descendent până la nivelul format de Orizontul Ceresc(= OC) și Orizontul Cosmic(= OK).

Pe distanța dintre Orizontul Terestru(= OT) și cel Ceresc(= OC), Pământul pare că se înclină în mod descendent. Acesta este motivul pentru care obiectele mari, care nu dispar cu totul până la linia de orizont par a se scufunda. Atmosfera Reală este atmosfera cuprinsă între ochii observatorului și planul perpendicular pe planul graficului ce trece prin linia B-OT.

Pe distanța dintre Orizontul Terestru și cel Ceresc, Atmosfera Terestră se înclină în mod ascensional ceea ce face să se suprapună cu Atmosfera Reală. Atmosfera Reală este cea dintre ochi și Orizontul Terestru(= OT). Putem spune că pe distanța dintre Orizontul Terestru și cel Ceresc, Atmosfera Terestră se auto-proiectează pe Atmosfera Reală. Începând cu Orizontul Cosmic, Atmosfera Terestră și cea Cosmică se înclină din nou în mod ascensional și se suprapune cu Atmosfera Reală. În consecință, Atmosfera Terestră este formată din trei straturi suprapuse: Atmosfera Reală și încă două proiecții ale sale. Prima proiecție a Atmosferei Reale, și anume cea dintre Orizontul Terestru(= OT) și Orizontul Ceresc, o voi numi Proiecția Primară(= PP). A doua proiecție a Atmosferei Reale, și anume cea după Orizontul Cosmic(= OK) o voi numi Proiecția Secundară(= PS). Proiecția Primară(= PP) apare ca o copie holografică a Atmosferei Reale și are o luminozitate redusă.



Această proiecție se poate vedea în mai multe situații atunci când pe cer apar holograme sub formă de clădiri, de piramidă, de cruci și alte forme. Aceste holograme sunt în fapt lumina de la diverse obiecte mari care se proiectează pe Atmosfera Terestră. Mulți oameni cred că aceste holograme ar fi semne divine ce confirmă religia lor, alții cred că ele sunt doar fotografii contrafăcute sau sunt proiectate de cineva. Multe dintre ele sunt însă reale și sunt proiecții ale Atmosferei Terestre. Ele reprezintă Proiecția Primară a Atmosferei Terestre.

Unii oameni, și anume cei care nu cunosc modul de funcționare al perspectivei, sunt de părere că dacă Pământul ar fi plat atunci Soarele ar trebui să devină atât de mic la orizont încât el ar trebui să dispară din câmpul vizual, dar să poată fi readus cu ajutorul telescopului în câmpul vizual. Această părere este total eronată. Ceea ce se petrece cu clădirile ce se scufundă dincolo de linia orizontului, se petrece și cu Soarele. Soarele, fiind un obiect mare pe cer, se micșorează până la linia de orizont, însă nu devine așa de mic încât să dispară din câmpul vizual. El trece dincolo de linia de orizont sub formă de cerc și începe încet, încet să se scufunde deoarece distanța dintre observator și Soare crește.

După ce Soarele dispare cu totul sub linia orizontului, acest fenomen se numește apusul Soarelui, el nu mai poate fi readus în câmpul vizual cu ajutorul unui telescop deoarece, după cum am mai spus, obiectele scufundate nu mai pot fi readuse în câmpul de vizibilitate cu ajutorul telescopului. Obiectele scufundate în spatele orizontului care se găsesc pe intervalul dintre Orizontul Terestru și Orizontul Cosmic pot fi readuse în câmpul de vizibilitate cu ajutorul telescopului și prin mărirea altitudinii până în momentul în care ele revin între observator și Orizontul Terestru.

Soarele începe să se scufunde în intervalul dintre Orizontul Terestru și Orizontul Cosmic. Pe timpul cât Soarele se găsește în intervalul dintre Orizontul Terestru și Orizontul Cosmic el poate fi readus în câmpul de vizibilitate cu ajutorul unui telescop special făcut pentru a nu afecta ochii, însă numai de la o altitudine așa de mare încât el să revină între observator și Orizontul Terestru. La apusul Soarelui, Soarele se scufundă în mod complet în spatele Orizontului Cosmic.

În momentul în care Soarele se scufundă în mod complet, Soarele nu mai poate fi readus în niciun fel în câmpul de vizibilitate.


2. Perspectiva aeriană



Perspectiva aeriană se desfășoară la o altitudine de cam 3-4 km. În perspectiva aeriană, planeta și cerul pare a fi concave formând împreună o formă asemănătoare cu cea a unei lentile. În imagine se poate observa această formă de lentilă percepută de un astronaut balonist. AB reprezintă cerul. CD reprezintă suprafața Pământului. HH reprezintă linia orizontului. Linia orizontului este linia ce se formează din aparenta împreunare a atmosferei terestre cu pământul. Linia orizontului se află întotdeauna la nivelul ochilor observatorului. Ea se ridică sau se coboară odată cu ochii observatorului. Dedesuptul balonului suprafața CD pare a fi concavă și pare a se ridica spre linia orizontului HH unde pare a se uni cu cerul.

Meteorologul, astronautul balonist și astronomul englez James Glaisher scria în ziarul britanic „The Leisure Hour” că planul Pământului apare ca o suprafață concavă asemănătoare cu o sticlă de ceas răsturnată, iar linia orizontului era marginea acestei concavități.

Atmosfera albastră de deasupra lui, spune el în continuare, pare a fi o semisferă analogă concavității pământului, dar răstunată, care închide o închide pe aceasta. În consecință, linia orizontului este circulară și rezultă din aparenta împreunare a Atmosferei Terestre cu Pământul.


3. Perspectiva cosmică



Perspectiva cosmică este aceea în care observi fenomene cosmice precum Soarele, Luna și Stelele.

În acest context este foarte important faptul că ochiul conține o lentilă biconvexă, numită cristalin, care produce întodeauna o imagine sub formă de cerc. Lumina este de două tipuri: lumină emisă și lumină reflectată. Lumina emisă este lumina care vine de la Soare, parțial de la Lună, Stele și de la așa-numitele Planete. Lumina reflectată este cea care vine de pe Pământ, de la Atmosfera Terestră și de la corpurile fără lumină proprie și iluminate de alte surse de lumină. Imaginile sub formă de cerc care conțin lumină emisă sunt percepute ca fiind convexe. Imaginile sub formă de cerc care conțin lumină reflectată sunt percepute în general a fi concave. Acesta este motivul pentru care Pământul și Atmosfera Terestră, văzute de sus spre exemplu dintr-un balon cu aer cald, par a fi concave, iar Soarele, Luna, Stelele și așa-numitele Planete par a fi convexe.

Datorită faptului că Soarele, Luna, Stelele și așa-numitele Planete par a fi convexe, mintea umană le interpretează a fi de formă sferică sau de formă aproximativ sferică.




Toate luminile de pe cer precum, Soarele, așa-numitele Planete, Luna, Stelele, Haloul Soarelui, Haloul Lunii, Curcubeul par a fi cercuri. Ochiul transformă lumina venită de la aceste fenomene în cercuri. Faptul că ochiul produce întotdeauna o imagine circulară și concavă se poate observa privind cerul pe o durată mai mare de timp. Vei observa că cerul pare a fi o cupolă. Cerul pare a fi o cupolă datorită faptului că atmosfera terestră este percepută de ochi ca o concavitate.



În această imagine este prezentată Perspectiva Cosmică. Punctele O reprezintă orizontul. Orizontul este un cerc în jurul observatorului. Cerul este reprezentat ca o cupolă deoarece așa îl vede ochii. Pământul este reprezentat ca un plan, deci așa cum este el în realitate. Linia vizuală este linia care pornește de la punctul aflat pe mijlocul distanței dintre ochi și este perpendiculară pe linia orizontului. Am spus în cadrul subcapitolului „Structura Perspectivei” faptul ce pare paradoxal și anume că linia vizuală pare a fi înclinată înspre Pământ, deoarece Pământul pare a se ridica, și ea pare totodată a fi înclinată înspre cer, datorită faptului că Atmosfera Terestră pare a coborî. Deoarece în acest grafic Pământul este reprezentat ca fiind plan linia vizuală este înclinată spre Pământ până în punctul O, după care ea este înclinată spre cer. Observă faptul că o parte din cer nu poate fi văzută. Porțiunea vizibilă a cerului depinde de locul un se află observatorul și direcția în care se uită.


Soarele



Știința” astronomică susține că Soarele ar fi o sferă aproape perfectă formată din plasmă fierbinte. Acest lucru nu este deloc adevărat. Privește cu mare atenție răsăritul și apusul Soarelui. Remarcă faptul că Soarele este compus dintr-un disc solar și dintr-o aură solară. Discul solar este un disc de culoare foarte apropiată de alb. Aura solară are o formă de șaibă și are o culoare gălbuie. Remarcă faptul că Soarele produce două tipuri de lumină și anume lumină solară uniformă și raze distincte de lumină.

Deasupra Pământului se află atmosfera terestră, deasupra atmosferei terestre se află atmosfera cosmică, iar deasupra atmosferei cosmice se află Focul Veșnic. Atmosfera cosmică este formată din gaze. Prin spațiile cu densitate foarte mică ale atmosferei cosmice pătrunde lumina și căldura Focului Veșnic. Soarele este în fapt căldura și lumina Focului Veșnic care pătrunde printr-un spațiu cu densitate foarte mică pe care îl voi numi structura solară. Acest Foc Veșnic este alimentat de hidrogenul care vine din Pământ.



Între anii 1970-1989 fostul URSS a produs o gaură de foraj, în cadrul unui proiect științific, cu adâncimea de 12.262 de metri în peninsula Kola. În cadrul forajului de la Kola oamenii de știință au constatat că noroiul extras din acea gaură era plin cu hidrogen. În consecință, hidrogenul izvorăște din pământ. Hidrogenul este cel mai ușor element chimic și este ușor inflamabil.

De aceea, el se poate ridica încontinuu de la sol trecând prin straturile atmosferice terestre și prin atmosfera cosmică ajungând în spațiul Focului Veșnic în care se aprinde și alimentează în acest mod Focul Veșnic.



Structura solară prin care intră lumina și căldura Focului Veșnic, văzută de departe, arată aproximativ ca bulbul de sticlă a becului din imagine, deci arată cam ca o calotă decupată dintr-o sferă. Datorită faptului că această structură arată ca bulbul unui bec, Soarele proiectează lumina sa în mod local precum o lanternă.



Așa precum o lanternă produce un spot de lumină pe suprafața iluminată, așa și Soarele produce un spot de lumină pe planeta plată. Prin structura solară, lumina se dispersează pe verticală, în mod oblic în jos, pe orizontală și în mod oblic în sus. Lumina solară ce se dispersează în mod oblic în sus luminează spațiul din jurul structurii solare producând astfel aura solară. Structura solară conține straturi mai puțin permeabile și straturi mai permeabile la lumină. Lumina care trece prin straturile mai puțin permeabile produce lumina uniformă. Lumina care trece prin straturile mai permeabile produce raze distincte ce au o luminozitate mai mare decât lumina solară uniformă.



Traiectoria Soarelui este întotdeauna un cerc. Un cerc are întotdeauna 360 de grade. O zi solară durează 24 de ore. În consecință, Soarele se rotește cu 360/24 = 15 grade pe oră.

Pe suprafața pe care apare spotul de lumină al Soarelui este zi, iar pe suprafața rămasă neiluminată este noapte. Atmosfera cosmică se rotește ceea ce produce rotirea Soarelui deasupra planetei. În acest fel apare ciclul Zi-Noapte.



În următoarele rânduri voi explica modul în care apar anotimpurile pe Pământul Plat, Imobil și Infinit. Pe Pământul Plat nu există emisferă, ci emidisc. Emidiscul nordic este regiunea din jurul polului Nord până la cercul ecuatorial, iar emidiscul sudic este suprafața planetară cuprinsă între cercul ecuatorial și cercul antartic.



Soarele se mișcă în spirală, în sens orar, în sus și în jos deasupra Pământului Plat pe suprafața unui trunchi de con cu baza mare aflată deasupra Tropicul Capricornului și baza de sus aflată deasupra Tropicul Racului. Când urcă pe trunchiul de con, viteza Soarelui devine din ce în ce mai mică, iar când coboară viteza lui devine din ce în ce mai mare. Soarele se află pe Tropicul Racului între 21 iunie și 22 iulie. Pe timpul cât Soarele se află pe Tropicul Racului, zilele sunt mai lungi și mai calde în emidiscul nordic.

În acest timp, pentru cei ce se află în apropierea centrului de rotație al Soarelui, deci pentru cei ce se află în apropierea Polului Nord, Soarele este vizibil 24 de ore pe zi. Soarele se află pe Cercul Ecuatorial în timpul Echinocțiului de Primăvară și cel de Toamnă. Soarele se află pe Tropicul Capricornului între 21 decembrie și 22 ianuarie. Pe timpul cât Soarele se află pe Tropicul Capricornului zilele sunt mai scurte și mai reci în emidiscul nordic.

În acest timp Soarele se mișcă cu cea mai mare viteză deoarece străbate o distanță mai mare în cele 24 de ore. Aceasta este cauza pentru care, pe timpul de iarnă din emiplanul nordic, zilele sunt mai scurte. Această mișcare a Soarelui explică foarte bine cauza pentru care în regiunile ecuatoriale există vară pe aproape toată durata anului, în timp ce pe latitudinile nordice mari și pe cele sudice există anotimpuri distincte cu ierni aspre.

Deoarece traiectoria Soarelui de pe Tropicul Capricornului este cea mai joasă traiectorie și Soarele se află la distanță mai mare de emiplanul nordic, Soarele de iarnă se află într-o poziție joasă pe cer.



Unii oameni, și anume cei care nu cunosc modul de funcționare al perspectivei, sunt de părere că dacă Pământul ar fi plat atunci Soarele ar trebui să devină atât de mic la orizont încât el ar trebui să dispară din câmpul vizual, dar să poată fi readus cu ajutorul telescopului în câmpul vizual. Această părere este total eronată. Ceea ce se petrece cu clădirile ce se scufundă dincolo de linia orizontului, se petrece și cu Soarele. Soarele, fiind un obiect mare pe cer, se micșorează până la linia de orizont, însă nu devine așa de mic încât să dispară din câmpul vizual. El trece dincolo de linia de orizont sub formă de cerc și începe încet, încet să se scufunde deoarece distanța dintre observator și Soare crește.

După ce Soarele dispare cu totul sub linia orizontului, acest fenomen se numește apusul Soarelui, el nu mai poate fi readus în câmpul vizual cu ajutorul unui telescop deoarece, după cum am mai spus, obiectele scufundate nu mai pot fi readuse în câmpul de vizibilitate cu ajutorul telescopului.

Obiectele scufundate în spatele orizontului care se găsesc pe intervalul dintre Orizontul Terestru și Orizontul Cosmic pot fi readuse în câmpul de vizibilitate cu ajutorul telescopului și prin mărirea altitudinii până în momentul în care ele revin între observator și Orizontul Terestru.

Soarele începe să se scufunde în intervalul dintre Orizontul Terestru și Orizontul Cosmic. Pe timpul cât Soarele se găsește în intervalul dintre Orizontul Terestru și Orizontul Cosmic el poate fi readus în câmpul de vizibilitate cu ajutorul unui telescop special făcut pentru a nu afecta ochii, însă numai de la o altitudine așa de mare încât el să revină între observator și Orizontul Terestru. La apusul Soarelui, Soarele se scufundă în mod complet în spatele Orizontului Cosmic. În momentul în care Soarele se scufundă în mod complet, Soarele nu mai poate fi readus în niciun fel în câmpul de vizibilitate.

Alți oameni presupun că în spatele Soarelui s-ar afla nori. În spatele Soarelui nu se află nori. În momentul în care nori mari trec pe deasupra și prin fața Soarelui și acești nori nu sunt foarte opaci, porțiunea de nori care trece prin fața Soarelui dispare datorită faptului că lumina puternică a Soarelui diminuează în mod total culoarea acestor porțiuni de nori. Porțiunile de nori care trec pe deasupra Soarelui rămân însă vizibile. Datorită acestui efect se creează iluzia că în spatele Soarelui ar trece nori.


Luna



Pentru a explica Luna consider că este bine să revedem graficul cu structura perspectivei.

Pe distanța dintre Orizontul Terestru(= OT) și cel Ceresc(= OC), Atmosfera Terestră se înclină în mod ascensional ceea ce face să se suprapună cu Atmosfera Reală. Atmosfera Reală este cea dintre ochi și Orizontul Terestru(= OT). Putem spune că pe distanța dintre Orizontul Terestru și cel Ceresc, Atmosfera Terestră se auto-proiectează pe Atmosfera Reală.

În consecință, pe distanța dintre Orizontul Terestru(= OT) și cel Ceresc(= OC) Atmosfera Terestră este formată din două straturi suprapuse: Atmosfera Reală și proiecția sa. Prima proiecție a Atmosferei Reale, și anume cea dintre Orizontul Terestru(= OT) și Orizontul Ceresc, am numit-o Proiecția Primară(= PP). Proiecția Primară(= PP) apare ca o copie a Atmosferei Reale și are o luminozitate redusă.

Această proiecție se poate vedea în mai multe situații atunci când pe cer apar holograme sub formă de clădiri, de piramidă, de cruci și alte forme. Aceste holograme sunt în fapt lumina de la diverse obiecte mari care se proiectează pe Atmosfera Terestră. Mulți oameni cred că aceste holograme ar fi semne divine ce confirmă religia lor, alții cred că ele sunt doar fotografii contrafăcute sau sunt proiectate de cineva. Multe dintre ele sunt însă reale și sunt proiecții ale Atmosferei Terestre. Ele reprezintă Proiecția Primară a Atmosferei Terestre. Așa cum pe Atmosfera Terestră sunt proiectate imaginile clădirilor, ale piramidelor și ale crucilor, așa se proiectează și lumina Soarelui pe Atmosfera Terestră. Luna este proiecția discului Solar pe Atmosfera Terestră. Ea este doar o lumină. Deoarece Luna este doar o lumină, care este o lumină proiectată, deci mai slabă decât o lumină emisă, prin Lună se pot vedea stele. Încă din antichitate și până în prezent au existat oameni, oameni obișnuiți dar și astronomi, care au raportat faptul că prin Lună se pot vedea stele. Oamenii au fost atât de impresionați de acest fenomen încât l-au reprezentat în simbolistica lor pentru a rămâne în amintire pentru posteritate. Acesta este motivul pentru care în simbolistica religioasă și în cea națională există simbolul sub formă de lunulă care are în interiorul concavității sale o stea. Structura Lunii este în fapt structura cosmică prin care trece lumina Focului veșnic și pe care am intitulat-o structura solară.

Traiectoria Soarelui este întotdeauna un cerc. Un cerc are întotdeauna 360 de grade. O zi solară durează 24 de ore. În consecință, Soarele se rotește cu 360/24 = 15 grade pe oră. Traiectoria Lunii este întotdeauna un cerc. Un cerc are întotdeauna 360 de grade. O zi lunară durează 24, 83(3)(citește: 24,83 perioadă 3) ore = 24 ore și 50 minute. În consecință, Luna se rotește cu 360/24,83 = 14,4966 grade pe oră. Vom rotunji cifra de 14,4966 la 14,5 pentru a ușura calculele. În consecință, Luna se rotește cu 14,5 grade pe oră. Soarele se rotește cu 15 grade pe oră și Luna se rotește cu 14,5 grade pe oră. Luna pierde o distanță exprimată în grade de 0,5 grade pe oră față de Soare. Luna pierde o distanță exprimată în grade de 0,5 x 24 = 12 grade pe zi. O lună are aproximativ 30 de zile. 12(grade) x 30(zile) = 360 de grade. Asta înseamnă că în 30 de zile Luna ajunge din nou din locul unde a plecat. Această distanță exprimată în grade, echivalentă cu 12 grade pe zi, pe care Luna o pierde față de Soare cauzează fazele Lunii.

Soarele și Luna se rotesc în sens orar. Soarele proiectează pe suprafața Pământului Plat un troncon de lumină, penumbră și umbră pe care îl denumesc troncon solar. Acest troncon solar are o suprafață aproximativ egală cu trei sferturi din suprafața Pământului. Din cauza faptului că Luna rămâne în urma Soarelui cu 12 grade pe zi, ea se apropie în sens antiorar de Soare.

În momentul în care Luna atinge umbra din cadrul tronconulul solar, din cauza faptului că Luna este doar o lumină cu o lumină de luminozitate ceva mai slabă decât umbra trunchiului solar, ea se diminuează cu porțiunea care a depășit tronconul solar. Luna se apropie mai mult de Soare și pierde din ce în ce mai mult din lumina sa. În momentul când Luna se suprapune peste Soare, ea dispare datorită faptului că lumina solară are o luminozitate mult mai mare decât lumina Lunii.



În graficul de mai sus este reprezentată mișcarea relativă de rămânere în urmă a Lunii în funcție de mișcarea Soarelui și a Lunii.

Altfel spus, în timp ce Soarele se găsește în același punct, Luna se mișcă în sens antiorar datorită rămânerii ei în urmă față de mișcarea Soarelui. În prima fază exprimată prin poziția nr. 6 a Soarelui și poziția nr. 1 a Lunii, Luna se află în spotul pe care se regăsește cel mai mare grad de întunecime. De aceea, Luna apare în întregime. În a doua fază exprimată prin poziția nr. 6 a Soarelui și poziția nr. 2 a Lunii, Luna intră în umbra tronconului solar și pierde întrucâtva din lumina sa. Această fază a Lunii am numit-o „Descrescent Bombat” deoarece Luna se află în faza de descreștere și marginea Lunii ce rezultă din intersecția Lunii cu umbra tronconului solar este bombată.

Marginea Lunii ce rezultă din intersecția Lunii cu umbra tronconului solar este linia roșie din imagine și o voi numi „marginea roșie”. Luna apare a fi un cerc, iar umbra tronconului solar este și ea un cerc. Prin intersectarea Lunii, deci a unui cerc, cu tronconului solar, deci tot a unui cerc, ne-am aștepta ca marginea roșie să fie concavă și nu convexă. Cercul troncului solar care se intersectează cu cercul Lunii este foarte mare și de aceea linia de intersecția a celor două cercuri este aproximativ o dreaptă. Această dreptă este curbată de lentila din ochi, numită cristalin.

De aceea linia de intersecție dintre cercul tronconului solar cu cercul lunii apare a fi convexă. În a treia fază exprimată prin poziția nr. 6 a Soarelui și poziția nr. 3 a Lunii, Luna intră și mai mult în tronconul solar și pierde și mai mult din lumina sa. În a patra fază exprimată prin poziția nr. 6 a Soarelui și poziția nr. 4 a Lunii, Luna intră și mai mult în tronconul solar, pierde și mai mult din lumina sa. În această fază se vede foarte bine concavitatea marginii rezultate din intersecția tronconului solar cu Luna.

În faza a cincea are loc același fenomen și anume Luna descrește și deci concavitatea Lunii devine mai mare decât cea precedentă. În a șasea fază exprimată prin poziția nr. 6 a Soarelui și poziția nr. 6 a Lunii, Luna se suprapune cu Soarele. Datorită faptului că lumina Lunii are o luminozitate mult mai mică decât a Soarelui, Luna pare că dispare.


Soarele Negru



Revin la structura perspectivei. Pe porțiunea dincolo de Orizontul Cosmic(= OK), Atmosfera Terestră se autoproiectează. În această porțiune, Soarele se găsește sub linia orizontului. Ne amintim faptul că Soarele arată precum bulbul de sticlă a unui bec. Această structură sub formă de bulb este scufundată sub linia orizontului și proiectează pe Atmosfera Terestră un disc negru. E ca și cum te-ai afla într-o cameră întunecată și a-i pune între lumina lanternei și perete un disc de carton. Pe perete se proiectează o umbră. Acest disc negru, proiectat de Soare pe Atmosfera Terestră, produce eclipsele de Soare și de Lună. Oamenii antici îl numeau Soarele Negru.


Mihail Homerillum
16.10.2017


E-Mail: M.Homerillum@Foc-în-Agora.Eu


Copyright@2016 by Foc în Agora


Termeni şi condiţii